Get Adobe Flash player

uniune

Primire de noi membri

   La începutul acestei săptămâni a avut loc o nouă reuniune a Comisiei de primiri a Uniunii Scriitorilor din România.
   În acest context, Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor s-a consolidat prin primirea ca membri stagiari a următorilor scriitori: DORU ARĂZAN, LAURA CHEIE, GYALAI-KORPOS ŞTEFAN, CONSTANTIN MĂRĂSCU,  VASILE PETRICA, MIREL RADU PETCU  şi MONICA STĂNILĂ.

Tabără transfrontalieră de creaţie literară

   În perioada 5-15 iunie a.c., la Centrul de Jurnalism din satul Româneşti, comuna Tomeşti, judeţul Timiş, se va desfăşura cea de a V-a ediţie a Taberei transfrontaliere de creaţie literară Atelierele de la Româneşti, în cadrul unui proiect finanţat de Institutul Cultural Român.      
   Manifestarea este organizată de Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, în parteneriat cu Fundaţia Vest pentru Jurnalism Regional şi Euroregional şi, respectiv, revistele „Lumina” (Pančevo) şi „Libertatea” (Novi Sad), care grupează în jurul lor majoritatea scriitorilor români din spaţiul ex-iugoslav (Regiunea Autonomă Vojvodina şi Valea Timocului).
   În spiritul unei tradiţii deja constituite, proiectul are ca obiectiv cultivarea, promovarea şi consolidarea parteneriatului şi bunelor relaţii dintre scriitorii membri ai Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi scriitorii români membri/nemembri care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea în Regiunea Autonomă Vojvodina din Serbia..
   Beneficiarii proiectului sunt, alături de scriitorii participanţi (Slavco Almajan, Veronica Balaj, Ioan Baba, Duşan Baiski, Ana Baiski, Ion Căliman, Nicu Ciobanu, Constanţa Marcu, Marian Odangiu (iniţiatorul şi coordonatorul proiectului), şi Mariana Stratulat), cei peste douăzeci de scriitori din zona de implementare (Lugoj-Făget-Deva), autorităţile locale şi locuitorii din arealul Făget-Româneşti-Tomeşti, care sunt implicaţi direct în activităţile derulate, precum şi alţi iubitori de literatură atât din zonă, cât şi comunitatea română din Regiunea Autonomă Vojvodina şi Valea Timocului.
   Manifestarea include, pe lângă serile de lectură, lansări de carte, excursii de documentare, întâlniri cu autorităţile locale şi cu personalităţi literare din zonă, vizite la obiective turistice şi culturale.

Antologie literară

   Biblioteca Judeţeană Timiş are în vedere întocmirea unei antologii a scriitorilor, în paginile căreia se vor regăsi texte despre Banat (proză, memorialistică, descrieri, texte istorice). Membrii Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România sunt rugaţi să transmită, până la data de 1 iulie a.c., un text însumând maximum 15.000 semne, echivalentul a aproximativ 4 -5 pagini în Word.

            Adresa la care pot fi trimise textele solicitate este: Biblioteca Judeţeană Timiş, Piaţa Libertăţii Nr. 3, cod. 300077, Timişoara sau pe adresa de email: diana_dinca2003@yahoo.com, mihaiciucur@yahoo.com

Lansare de volume

   Joi, 2 iunie a.c., de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor şi a revistei Orizont, va avea loc lansarea volumelor Domnul Elemér/ Elemér bácsi şi Lidike de FÜLÖP LÍDIA.

Festivalul internaţional "Poezia regiunilor de contact etnic"

   Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Primăria şi Consiliul Local Timişoara, organizează, în perioada 20-25 mai Festivalul Internaţional POEZIA REGIUNILOR DE CONTACT ETNIC.
   Festivalul, care se va desfăşura la Timişoara, Lugoj, Jimbolia şi Oradea, cu participarea unor importante personalităţi din ţară şi din diaspora, include conferinţe, simpozioane, mese rotunde şi dezbateri, recitaluri de poezie, lansări de carte, vizite de documentare şi întâlniri cu autorităţile locale şi cu publicul iubitor de literatură.
   Un eveniment deosebit în contextul Festivalului îl constituie inaugurarea Memorialului membrilor Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România amenajat la sediul din Calea Bogdăneştilor nr. 19 (vineri, 20 mai, ora 17.00).

Aniversare AUREL GHEORGHE ARDELEANU

   Vineri, 13 mai a.c., de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor şi a revistei Orizont, va avea loc aniversarea prozatorului, dramaturgului şi plasticianului AUREL GHEORGHE ARDELEANU, la împlinirea vârstei de 75 de ani. Cu acelaşi prilej, va fi lansată şi antologia de autor Măştile scribului.

Pages