Studii:
1955–1959 şcoala primară Băteşti
1959–1966 ciclul gimnazial şi Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget
1968–1973 Facultatea de Filologie (specialităţile: Limba şi literatura română şi Limba şi literatura franceză) a Universităţii din Timişoara
A obţinut titlul de doctor în anul 2008, cu teza de doctorat Istorie şi ceremonial în riturile de trecere din zona Făgetului, la Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Godea.
Activitatea profesională:
1966-1968 instructor metodist la Casa Raională de Cultură Făget,
1973-2012 profesor titular la Şcoala generală cu clasele I – VIII Brăneşti şi la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget
Director al Casei de Cultură Făget (între anii 1979 – 1981 şi 1984 – 1990)
Preşedinte al cenaclului literar-artistic „George Gârda”
Redactor, redactor-şef adjunct şi secretar general de redacţie la revista studenţească „Forum” a Universităţii Timişoara, 1968–1973;
Membru al Cenaclului literar „Pavel Dan” (ulterior „Excelsior”) de pe lângă Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara, 1968 – 1973;
Membru şi vicepreşedinte din partea studenţilor al Cercului ştiinţific de folclor (preşedinte prof. univ. dr. Eugen Todoran) al Universităţii din Timişoara, 1968;
Membru şi vicepreşedinte al Cercului literar „Hyperion” (preşedinte lect. univ. Ioan I. Popa) al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timişoara, 1971;
membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei folcloriştilor şi etnografilor „Nicolae Ursu” din judeţul Timiş, Filiala Făget, 1973;
Membru în Consiliul Naţional al Culturii, prin Decret prezidenţial din data de 27 octombrie, 1987;
Redactor-şef al revistei lunare „Gazeta Făgetului”, apoi „Gazeta făgeţeană”, publicaţie social-culturală, 1990;
Membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor în Grai Bănăţean, 2000;
redactor – director al revistei „Tăt Bănatu-i fruncea”, revistă trimestrială a Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, 2000;
Redactor-şef adjunct al revistei trimestriale „Sintagme literare”, 2013, publicaţie a comunei Dudeştii Noi;
Membru în colectivul de redacţie al revistei „Timisiensis”, Revista Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, 2014;
vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, 2003 etc
Este cetăţean de onoare al oraşului Făget, începând din 20 decembrie 2021.
Debut literar: revista „Orizont”, nr. 4, aprilie 1968, cu poezia Joc cu peşti
Debut editorial: Iniţiere în anotimp, 1980
Membru a Uniunii Scriitorilor din România din 2002
A colaborat la: Agraria, Agricultura României, Almanahul „Frăţia”, Almăjana, Amfiteatru, Ardealul literar, Arca, Arcade, Atra reghineană, Banat, Banat Express, Banater Zeitung, Banatschie Novine, Caligraf, Cântarea României, Citadela, Coloana infinitului, Columna 2000, Confluenţe, Curierul de Făget, Cuvânt românesc, Datina, Dimineaţa, Drapelul roşu, Drumul socialismului, Ea şi El, Eco-Tehnic, Eminescu, Fapta, Familia, Făgeţeanul, Femeia, Flacăra, Flacăra lui Adrian Păunescu, Flamura, Formula AS, Forum, Floare de latinitate (Novi Sad – Serbia), Forum studenţesc, Gazeta Făgetului, Gazeta făgeţeană, Împliniri, Lada cu zestre, Il Caudino (Italia), Interferenţe, Jurnalul de Săvârşin, Knijevni jivot, La curţile dorului, Luceafărul, Lumina divină, Lumina satului, Lumină din lumină, Micron, Medeea, Morisena, Nedeia, Orient latin, Orizont, Piţiguşul, Poezia, Răstimp, Redeşteptarea, Renaşterea bănăţeană, Revista de etnografie şi folclor, revista forţe.ro, România liberă, România literară, România pitorească, Rostirea românească, Scânteia, Scânteia tineretului, Semenicul, Sintagme literare, Suflet nou, Supliment literar-artistic (al Scânteii tineretului), Szabad Szó, Tăt Bănatu-i fruncea, Tibiscus (Serbia), Timisiensis, Transilvania, Tribuna Aradului, Tribuna şcolii, Ţara, Univers Românesc (Belgia), Viaţa de pretutindeni, Viaţa studenţească, Vremea, Vrerea
Activitatea literară şi de cercetare:
A publicat peste 7000 de poezii şi peste 2000 de articole, studii, reportaje, interviuri, cronici, recenzii, eseuri, micromonografii, articole de popularizare a culturii, studii de cultură populară, portrete, tablete, prefeţe, postfeţe, lucrări ştiinţifice, comunicări ştiinţifice etc.
În 1966 a început activitatea de culegere şi cercetare a folclorului literar din zona Banatului de Nord-Est.
A făcut parte din Cercul de folclor al Universităţii din Timişoara,
Lucrări ştiinţifice şi participări la colocvii naţionale ale cercurilor ştiinţifice studenţeşti de folclor (Timişoara, Baia Mare, Cluj-Napoca, Oradea):
Prezenţa motivului mioritic în zona Făgetului,
Fantasticul în basm,
Oraţii de nuntă de pe Valea Pietroasei,
Strigarea peste sat – obicei justiţiar tradiţional,
Relaţia individ colectivitate în actul creaţiei folclorice,
Colindatul cu dube în zona Făgetului,
Colinda românească (câteva consideraţii generale), Ipostaze ale dorului în lirica populară.
Este organizatorul unor tabere naţionale de folclor (din 1985)
Volume de poezie:
Iniţiere în anotimp, Editura „Facla”, Timişoara, 1980
Piatră înflorind, Editura „Facla”, Timişoara, 1984
Starea de ţărm, Editura „Aethicus”, Timişoara, 1996
Cerul din lacrimă, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1997
Mesteacănul de ziuă, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1998
Ofranda clipei arse, Editura „Helicon” – Colecţia Liliput, Timişoara, 1998
Cântece de-ngălbenire, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1999
Auzul seminţei, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2000
Grădina cu lotuşi, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2001
Descântece dintr-un lemn, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2001, tipărit la „Semne ’94” – Bucureşti
Dincolo, în năzărire, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2002
Heraldica inimii, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2002
Elegii pentru cerbul tânăr, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2003
Numai minunile rămân, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2004
Gura rugului, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2005
Apocrifele, vol. I, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Apocrifele, vol. II, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Apocrifele, vol. III, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Noimele, vol. I, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Noimele, vol. II, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Noimele, vol. III, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Diafanele, vol. I, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Diafanele, vol. II, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Diafanele, vol. III, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Statui de lumină, Editura „Nagard”, Lugoj, 2007
Poarta, Editura „Nagard”, Lugoj, 2007
Înserare-n prag, Editura „Nagard”, Lugoj, 2007
Valea numelui, Editura „Nagard”, Lugoj, 2007
Lungul drum al umbrei, Editura „Nagard”, Lugoj, 2007
Pe asfinţituri calcă merii, Editura „Nagard”, Lugoj, 2007
Purpura visării, Editura „Nagard”, Lugoj, 2008
Spaţiul cântecului, Editura „Nagard”, Lugoj, 2008
Poeme, Editura „Nagard”, Lugoj, 2009
Capricii, Editura „Nagard”, Lugoj, 2010
Poemele candorii, Editura „Dacia XXI”, Cluj-Napoca, 2011
Incantaţii, Editura „Nagard”, Lugoj, 2011
Arderea gândului, Editura „Nagard”, Lugoj, 2013
Rătăcirile, Editura „Nagard”, Lugoj, 2013
Versuri de tinereţe, Editura „Mirton”, Timişoara, 2014
Vedenii coapte, Editura „Mirton”, Timişoara, 2014
În togă de oseminte, Editura „Eurostampa”, Timişoara, 2015
Într-o lume albastră, poetul…, Editura „Mirton”, Timişoara, 2015
În galbenul serii, Editura „Mirton”, Timişoara, 2015
Dedicaţii, Editura „Mirton”, Timişoara, 2016
Euforia vâltorii, Editura „Mirton”, Timişoara, 2016
Grădina din zare, Editura „Mirton”, Timişoara, 2016
Solilocviile apocrife, Editura „Mirton”, Timişoara, 2017
Amiaza cuvintelor, Editura „Eurostampa”, Timişoara, 2017
Eterna mea iubire, Editura „Mirton”, Timişoara, 2018
Desfătările diafane, Editura „Mirton”, Timişoara, 2018
Efemerele noime, Editura „Mirton”, Timişoara, 2019
Amăgirile, Editura „Mirton”, Timişoara, 2019
Utopiile frunzei, Editura „Mirton”, Timişoara, 2022
Cărţi de folclor:
De la mamă către sat (Obiceiul naşterii în zona Făgetului), cu o prezentare folclorică a zonei, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1996
Poezii populare româneşti. Folclor din Banat, (în colaborare cu Cornel Veselău), Editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1996, s-a tipărit în toamna anului 1997
Calcă-ţi, fiico, jurământul (Obiceiuri de nuntă din zona Făgetului), supliment al caietului literar-artistic nr. 6, editat de Cenaclul „George Gârda” Făget, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1997
Emilia Comişel despre folclorul românesc (în colaborare cu Ioan Gh. Oltean), Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2003
Creaţie şi tradiţie în folclor, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2004
Focul de priveghi. Strigarea peste sat – obicei justiţiar tradiţional, Editura „Nagard”, Lugoj, 2008
Ceremonialul riturilor de trecere. Naşterea, Editura „Excelsior Art”, Timişoara, 2008
Ceremonialul riturilor de trecere. Nunta, Editura „Excelsior Art”, Timişoara, 2010, s-a tipărit la Editura „Nagard”, Lugoj, 2010
Ceremonialul riturilor de trecere. Înmormântarea, Editura „Nagard”, Lugoj, 2010
Ceremonialul riturilor de trecere. Înmormântarea, ediţie revăzută şi adăugită, Editura „Excelsior Art”, Timişoara, 2010
Pragurile lumii albe, Colecţia „Eseuri”, Editura „Nagard”, Lugoj, 2011
Consemnări folclorice şi culturale, Colecţia „Eseuri”, Editura „Nagard”, Lugoj, 2011
Ceremonialul riturilor de trecere, suport electronic, Editura „Excelsior Art”, Timişoara, 2011
Cercetări folclorice în Banatul de nord-est, (în colaborare cu Adela Stoian), Editura „Nagard”, Lugoj, 2012
Trilogia vieţii. Obiceiuri de familie din Ţara Făgetului, Editura „Nagard”, Lugoj, 2012
Colindatul cu dube în zona Făgetului, Editura „Mirton”, Timişoara, 2014
Poezia riturilor de însănătoşire, Editura „Mirton”, Timişoara, 2015
Sub roşu de răsărit, Editura „Mirton”, Timişoara, 2015
Imagini şi simboluri animaliere în colinde, Editura „Mirton”, Timişoara, 2016
Rituri şi sărbători tradiţionale, Editura „Mirton”, Timişoara, 2017
Făget. Identitate culturală, Editura „Mirton”, Timişoara, 2020
Vestigii, Editura „Mirton”, Timişoara, 2020
Unde-i iarba necălcată (strigături şi cântece satirice din Ţara Făgetului), Editura „Mirton”, Timişoara, 2021
În apusul soarelui (Variante ale baladei „Mioriţa” din Ţara Făgetului), Editura „Mirton”, Timişoara, 2021
Soare, dragu-mi soare (Cântece funebre din Ţara Făgetului), Editura „Mirton”, Timişoara, 2022
Aşa-i rândul omului (Oraţii de nuntă din Ţara Făgetului), Editura „Mirton”, Timişoara, 2022
Frumoasă floare-i norocul (Cântece de jale şi noroc din Ţara Făgetului), Editura „Mirton”, Timişoara, 2022
De-aş mai fi în satul meu (Cântece de înstrăinare şi cătănie din Ţara Făgetului), Editura „Mirton”, Timişoara, 2022
Căluşerul, dans bărbătesc străvechi, Editura „Mirton”, Timişoara, 2022
Tot aşa zice doru (Cântece de dragoste şi dor din Ţara Făgetului), Editura „Mirton”, Timişoara, 2022
Pe culmiţa bradului (Balade şi cântece bătrâneşti din Ţara Făgetului), Editura „Mirton”, Timişoara, 2023
Locuri comune în poezia colindei, Editura „Mirton”, Timişoara, 2025
Alte volume:
Băuţe de gând. Cugetări şi euforii minime, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006
Pe rouă nescuturată (culegere de scenarii şi colaje folclorice), Editura „Zamolsara”, Timişoara, 2007, şi Editura „Nagard”, Lugoj, 2007
Romulus Zaharia. Istorie, viaţă, adevăr, (în colaborare cu Maria Mateşescu), Colecţia „Eseuri”, Editura „Nagard”, Lugoj, 2009
Descântec pentru Cornel Veselău, (Carte de nostalgie). Restituiri culturale făgeţene, (în colaborare cu Elena David), Colecţia „Eseuri”, Editura „Nagard”, Lugoj, 2009
Amalgam. Cugetări şi euforii minime, Editura „Nagard”, Lugoj, 2010
Poezia dialectală în context actual, vol. I, (în colaborare cu Ion Ghera şi Georgeta Popa), Colecţia „Grai bănăţan”, Nr. 33, Editura „Nagard”, Lugoj, 2010
Achim Penda. Omul şi etnomuzicologul. Restituiri culturale făgeţene II, Colecţia „Eseuri”, Editura „Nagard”, Lugoj, 2010
Poeticale. Cugetări şi euforii minime, Editura „Nagard”, Lugoj, 2011
Poezia dialectală în context actual, vol. II, (în colaborare cu Ion Ghera, Elena David, Adina Iova), Colecţia „Grai bănăţan”, Nr. 36, Editura „Nagard”, Lugoj, 2012
Ştefan Pătruţ – cărturarul de obşte, (în colaborare cu Ion Ghera), Editura „Nagard”, Lugoj, 2013
Fărâme. Cugetări şi euforii minime, Editura „Nagard”, Lugoj, 2014
Fiocul cu miresme, antologie de cugetări şi euforii minime, Editura „Nagard”, Lugoj, 2014
Nicolae Roman – un spirit al „Nădejdii”, Editura „Mirton”, Timişoara, 2015
Monografia Făgetului (în colaborare cu Dumitru Tomoni), Editura „Eurostampa”, Timişoara, 2017
Corul „Doina” şi dirijorul Radu Gheorghe, Editura „Mirton”, Timişoara, 2018
Ecouri. Cugetări şi euforii minime, (Editura „Mirton”, Timişoara, 2018
Depresiunea intracolinară a Făgetului, Editura „Mirton”, Timişoara, 2020
Ernest Petrovici, peisagistul Făgetului, Editura „Mirton”, Timişoara, 2020
Extaze. Cugetări şi euforii minime, Editura „Mirton”, Timişoara, 2021
Bardul Banatului „Tata Iancu”, Editura „Mirton”, Timişoara, 2023
Trei poeţi în grai bănăţean (în colaborare cu Ion Ghera), Editura „Mirton”, Timişoara, 2023
Cenaclul „George Gârsa” Făget, Editura „Mirton”, Timişoara, 2024
Fabulistul Arcadie Chirşbaum, Editura „Mirton”, Timişoara, 2024
Teodor Bulza la borna 75, Editura „Mirton”, Timişoara, 2024
Aproape de umbră, Editura „Mirton”, Timişoara, 2024
Ştefan Pătruţ în revista Graiul bănăţean, Editura „Mirton”, Timişoara, 2025
Ediţii îngrijite (listă incompletă):
Cenaclul literar „George Gârda”, Făget, Caiet literar-artistic, Nr. 1 (octombrie – decembrie 1977), editat sub egida Comitetului de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Timiş;
Cenaclul literar „George Gârda”, Făget, Caiet literar-artistic, Nr. 2, 1979, editat de Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Timiş;
Cenaclul literar „George Gârda”, Făget, Caiet literar-artistic, Nr. 3, 1979, editat de Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Timiş;
Cenaclul „George Gârda”, Făget, Caiet literar-artistic, Nr. 4, 1983, editat de Consiliul comunal de educaţie politică şi cultură socialistă Făget;
Cenaclul „George Gârda”, Făget, Caiet literar-artistic, Nr. 5, I.P.B. Timişoara;
Cenaclul „George Gârda”, Făget, Caiet literar-artistic, Nr. 6, 1997, Centrul judeţean de conservare şi valorificare a creaţiei populare Timiş, Casa de cultură Făget, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj;
Paşii de rouă (Culegere de poezii, grafică, muzică folk, pictură şi desene ale elevilor Liceului Teoretic „Traian Vuia” Făget), Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1999;
Radu Georgescu, Ilior Voinicul. Basm versificat, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2000;
Realdo Tokacs, Intemperiile fericirii, versuri, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2000;
Cartea de admiraţie (Recitându-l pe Eminescu), Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2001;
Radu Georgescu, Din viaţa pământeană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, versuri, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2002;
Ion Meda, Pribeag printre cuvinte, versuri, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2002;
Radu Georgescu, Scrie, Ioane!, Colecţia „Grai bănăţan”, versuri, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2002;
Sub zarea cuvântului (Eseuri, referate, compuneri, culegeri de folclor, interviuri, creaţii în versuri şi proză ale elevilor de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget), Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2003;
Romulus Zaharia, Epihia în stil valah. Povestiri din America, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2003;
Victoriţa Mihai, Trăind în iubire, proză, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2003;
Elena Vidoni, Adevăratul sens, versuri, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2005;
Ioan Fărcaş, Ugiăşciă. Povestiri în grai bănăţean, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2005;
Lică Lăzărescu, Gi dragu lumii, Colecţia „Grai bănăţan”, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Gelu Cîmpeanu, Strigare păstă Banat, Colecţia „Grai bănăţean”, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Romulus Zaharia, Casa cu ochii scoşi, roman, ediţia a II-a, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Arcadie Chirşbaum, Sperietoarea, fabule, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Ion Ghera, Lacrimi de pământ, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Romulus Zaharia, Călare pe milioane de dolari, povestiri din America, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Victoriţa Mihai, Ţărmul speranţei, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Maria Izgherean, De frunze n-am văzut pădurea, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Ion Ghera, Spin galben (epigrame şi alte catrene), Ed. „Nagard”, Lugoj, 2006;
Maria Izgherean, Blestemul, proză, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2007;
Maria Izgherean, Fereastra cu perdea din lacrimi, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2007;
Petru Talianu, Albină, tu… Regină, versuri, Ed. „Eurostampa”, Timişoara, 2008;
Ion Ghera, Epistole de la malul inimii, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2008;
Romulus Zaharia, Ademenirea, roman, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2008;
Ion Ghera, Albavestire, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2008;
Ioan Gheorghe Oltean, Radiografii culturale. Cenaclul „George Gârda”, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2008;
Gelu Cîmpeanu, La răscrucea anotimpurilor, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2009;
Dimitrie Acea, Macii mei, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2010;
Maria Izgherean, Femei şi femei, proză, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2010;
Ionel Peia, Alergând spre veşnicie, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2010;
Ion Căliman, Ion Ghera, Georgeta Popa, Poezia dialectală în context actual, eseuri, vol. I, Colecţia „Grai bănăţan”, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2010;
Gelu Cîmpeanu, Bănăţănilor spră luare-amince, versuri, Colecţia „Grai bănăţan”, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2010;
Ionel Peia, La căsuţa părincească, versuri, Colecţia „Grai bănăţan”, Ed. Nagard, Lugoj, 2011;
Ion Ghera, Sâmbăta verbelor, versuri, Ed. Nagard, Lugoj, 2012;
Ion Căliman, Ion Ghera, Elena David, Adina Iova, Poezia dialectală în context actual, eseuri, vol. II, Colecţia „Grai bănăţan”, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2012;
Ion Ghera, Cuibar de dor, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2012;
Florina Huzoaica, Poeme de fum, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2012;
Ion Ghera, Cercul de pământ, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2012;
Daniela Radu, Câmpul cu maci, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2013;
Ion Ghera, Spin roşu (catrene), Ed. „Nagard”, Lugoj, 2013;
Elena Vidoni, Vara sufletelor arse, proză, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2013;
Florina Huzoaica, Cristale ofilite, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2013;
Ion Ghera, Clipa de ceară, versuri, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2013;
Miruna Deleanu, Violenţă divină, poeme, Ed. „Waldpress”, Timişoara, 2014;
Ion Ghera, Drumul fără oprire, versuri, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2014;
Elena Vidoni, Chiparoşii scutură floarea, versuri haiku, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2016;
Traian Iancu, Laudă naturii, poeme, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2016;
Ion Ghera, Sintagme cu lacrimi, versuri, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2017;
Traian Iancu, Cântec dulce din părinţi – balade, doine, cântece, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2017;
Ion Ghera, Destin fluid, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2017;
Traian Iancu, Laudă istoriei, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2018;
Ion Ghera, Viaţa din gând, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2018;
Ion Ghera, MMXVIII, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2018;
Ilie Dragalina, La givan cu cea Ilia. Poezii în grai bănăţan, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2018;
Traian Iancu, Purtându-mi crucea, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2019;
Ion Ghera, Timpul din oglindă, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2019;
Ion Ghera, Lumina plânge cu ochii închişi, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2019;
Ioan Văcariu, Vorba dân Banat, Timişoara, 2019;
Ioan Manzur, Icoane dă sulflet, Timişoara, 2020;
Elena Vidoni, Stare de cuvânt, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2020;
Ion Ghera, Suflet de ţăran, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2020;
Ştefan Marcu Marinconi, Scrieri, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2022;
Poetul Ion Ghera la 75 de ani. Între teluric şi celest, Ed. „Mirton”, Timişoara, 2022;
Adina Vâlcu, Anotimpurile sufletului, Ed. Mirton, Timişoara, 2023;
Ion Ghera, Mireasa de lumină, Ed. Mirton, Timişoara, 2024;
Adina Vâlcu, Stihurile nopţii, Ed. Mirton, Timişoara, 2024;
Elena Vidoni, Trandafirul dintre gratii, Ed. Mirton, Timişoara, 2024;
Adina Vâlcu, Simfonia gândurilor, Ed. Mirton, Timişoara, 2025;
Elena Borchescu, Copilaria gi-altădată, Ed. Mirton, Timişoara, 2025;
Ion Ghera, Epistole scrise cu sânge, Ed. Mirton, Timişoara, 2025;
Prezența în antologii și dicționare (selectiv):
Caiet de poezie, Cenaclul literar „Hyperion”, Universitatea din Timişoara, Consiliul U.A.S., Clubul studenţesc, mai 1971;
Monumentul iubirii. 50 de poeţi sub flamuri de lumină, lirică originală închinată semicentenarului Partidului Comunist Român, Casa judeţeană a Creaţiei Populare, Timiş, Timişoara, 1971;
Spaţiul cântecului. Caiet de poezie, Universitatea din Timişoara, Cenaclul literar „Hyperion”, Clubul studenţesc, Timişoara, 1972;
Treptele ţării. Poezie şi plastică, volum omagial dedicat celei de-a 25-a aniversări a proclamării Republicii, alcătuit de Radu Melnic şi Damian Ureche, Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă al judeţului Timiş, Timişoara, 1972;
Lucrări ştiinţifice. Cercurile studenţeşti de folclor. Al IV-lea colocviu naţional al cercurilor ştiinţifice studenţeşti de sub îngrijirea U.A.S.C.R. şi a Asociaţiei studenţilor comunişti din Institutul Pedagogic de 3 ani Baia Mare, redactor: I. Chiş Şter, Baia Mare, 1973;
Atelier al cercurilor literare, Ed. „Facla”, Timişoara, 1977;
Himnusz a román földhöz. Költök a hazáról, a pártról, Facla könyvkiadó, Timişoara, 1977
Caiet literar-artistic, nr. 1, (octombrie – decembrie 1977), al Cenaclului literar „George Gârda” Făget, redactori: Ion Căliman, Ion Oltean, editat sub egida Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Timiş, Timişoara, 1977;
Caiet literar-artistic, nr. 2/1979, al Cenaclului literar „George Gârda” Făget, redactori: Ion Căliman, Ion Oltean, editat sub egida Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Timiş, Timişoara, 1979;
Caiet literar-artistic, nr. 3/1979, al Cenaclului literar „George Gârda” Făget, redactori: Ion Căliman, Ion Oltean, editat sub egida Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Timiş, Timişoara, 1979;
Teodor Bulza, Lumini bănăţene, Ed. „Sport-Turism”, Bucureşti, 1979, p. 28 – 37:
Anotimpul surâsului ’82, redactori responsabili: Gheorghe Drinovan, Ion Jurca Rovina, Aurel Turcuş, Emil Şain, Consiliul judeţean al sindicatelor Timiş, Cenaclul „Victor Eftimiu”, Timişoara, 1982;
Îndrumător bisericesc, tipărit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1982;
Caiet literar-artistic, nr. 4/1983, al Cenaclului literar „George Gârda” Făget, redactori: Ion Căliman, Ion Oltean, Aurel Turcuş, Consiliul Comunal de Educaţie Politică şi Cultură Socialistă Făget, 1983;
Cartea Unirii, volum omagial dedicat împlinirii a 65 de ani de la făurirea statului naţional unitar român, Comitetul de cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Alba, Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă Alba, Alba Iulia, 1983;
Eternă frumuseţe – patria română, volum omagial alcătuit în urma concursului cu acelaşi titlu, redactor: Aurel Gheorghe Ardelean, Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Timiş, Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă al judeţului Timiş, Timişoara, 1984;
Caiet literar-artistic, nr. 5/1985, al Cenaclului literar „George Gârda” Făget, redactori: Ion Căliman, Ion Oltean, Aurel Turcuş, 1985;
Violeta Blaj, Elena Grigorescu, Zona etnografică Făget, Ed. „Sport-Turism”, Bucureşti, 1985, p. 44, 118 – 121, 130 – 131;
Primul lup de mare, volum dedicat lui Victor Vlad Delamarina de către Societatea „Sorin Titel” din Banat, redactor-şef Nicolae Danciu Petniceanu, redactor-şef adjunct: Geo Galetaru, Imprimeria „Mirton”, Timişoara, 1996, p. 17- 20;
Nicolae Danciu Petniceanu, La Ţebea cerul este tricolor, însemnări, Ed. „Eurobit”, Timişoara, 1997, p. 108 – 118;
Caiet literar-artistic, nr. 6/1997, al Cenaclului literar „George Gârda” Făget, sub egida Centrului judeţean de conservare şi valorificare a creaţiei populare Timiş, Casa de Cultură Făget, Cenaclul „George Gârda”, redactor coordonator: Ion Căliman, Ed. „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1997;
Că tăt Bănatu-i fruncea, poezii ale participanţilor la tabăra de creaţie de la Făget, 31 iulie – 6 august 2000, Uniunea Scriitorilor în Grai Bănăţean, tehnoredactor: Sorin Olariu, 2000;
Nicolae Danciu Petniceanu, Cântece de pe spada Iancului, Ed. „Eurostampa”, Timişoara, 2002, p. 141;
Mircea Eliade – personalitate complexă a culturii şi literaturii române, proiect educativ 2008, ediţie îngrijită de prof. Ilie Monica, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Timişoara, Ed. Eurobit, Timişoara, 2009, p. 69-79;
Ion Căliman, Ion Ghera, Georgeta Popa, Poezia dialectală în context actual, vol. I, Simpozion internaţional, ediţia I, Mănăştiur, 2009, Colecţia „Grai bănăţan”, nr. 33, Ed. „Nagard”, Lugoj, 2010, p. 5 – 14; 183 – 191;
Nicolae Borlovan, Escapade critice, Ed. „Marineasa”, Timişoara, 2005, p. 79 – 82;
Ion Arieşanu, Printre înţelepţi (Portrete literare), Ed. „Eubeea”, Timişoara, 2008, p. 303 – 309;
Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis, Ed. „Marineasa”, Timişoara, 2009, p. 164 – 168;
Vasile C. Ioniţă (coordonator), Memento. Evenimente şi personalităţi din Banatul istoric, (ediţie revizuită), lucrare elaborată şi realizată de Studioul Regional Radio Reşiţa, Ed. „Banatul Montan”, Reşiţa, 2010, p. 205 – 206;
Aurel Turcuş, Calendarul obiceiurilor populare calendaristice din Banat, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 2008, p. 38 – 40; 64 – 68; 83 – 85; 106;
Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis, vol. II, Ed. Marineasa, Timişoara, 2011, p. 216 – 219;
Ileana Craşovan, Revelaţii elective – cărţi şi autori, Editura „Excelsior Art”, Timişoara, 2011, p. 113 – 118;
Meridiane lirice. Antologie universală a poeziei româneşti contemporane – 124 poeţi contemporani, antologie îngrijită de Gheorghe Stroia, Editura „Armonii Culturale”, Adjud, 2012
Marcu Mihail Deleanu, Gheorghe Jurma, Nicolae Preda, Cronica nopţilor de Sânziene – Marga 2006 – 2012, Editura „Tim”, Reşiţa, 2013, p. 59;
Mariana Deac, Marcel Lapteş, Constelaţia satelor, antologie de poezie populară, Ed. „Corvin”, Deva, 2014, p. 250 – 254;
Cuprins sau un fel de imperiu. Antologie de poezie a Cenaclului „Pavel Dan”, de Eugen Bunaru, Ed. Brumar, Timişoara, MMXIV, 2014, p. 112 – 114;
Ion Pachia-Tatomirescu, Pagini de istorie literară valahă de mâine (II), Editura „Waldpress”, Timişoara, 2015, p. 54 – 57;
Enciclopedia Banatului. Literatura, Editura „David Press Print”, Timişoara, 2015, p. 158 – 160;
Almanah „Sintagme literare”, 2015, Ed. „Eurostampa”, Timişoara, 2015, p. 73 şi 293 – 300;
Almanah „Sintagme literare”, 2016, Ed. „Eurostampa”, Timişoara, 2016, p. 341 – 351;
Simpozion „Tradiţii, multiculturalitate, identitate”, Malainiţa, Serbia, 3 mai 2016, Editura „Lumina”, Drobeta-Turnu Severin, 2016, p. 42 – 55;
Actori printre Astre – antologie de poezie contemporană românească „Armonii Culturale”, vol. I, coordonator Gheorghe A. Stroia, Editura „Armonii Culturale”, Adjud, 2016, p. 84 – 104;
Teodor Bulza, Umbra care mă însoţeşte. Incursiuni în memorie şi o fantezie, Ed. „David Press Print”, Timişoara, 2016;
Enciclopedia Banatului. Literatura, Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Ed. „David Press Print”, Timişoara, 2016, p. 141 – 142;
Ion Marin Almăjan, Ochiul neadormit al bufniţei, Ed. „David Press Print”, Timişoara, 2016, p. 183 – 185;
Ioan Iovan, Evocări, Ed. Waldpress, Timişoara, 2017;
Peisaj în devenire. O panoramă a poeziei din Banat de Marian Oprea, Ed. Banat, Timişoara, 2017, p. 243 – 244;
Acad. Mihai Cimpoi, Traian Vasilcău, Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune), Tipografia Centrală, Chişinău, 2019, p. 184 – 186;
Ştefan Isac, Un om, un nume, vol. II, Editura UZP, Bucureşti, 2025, p. 50 – 54.
Dicţionare:
Gheorghe Luchescu, Din galeria personalităţilor timişene, Centrul de conservare şi valorificare a tradiţiei şi creaţiei populare Timiş, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1996, p. 65;
Iordan Datcu, Dicţionarul etnologilor români, vol. III, Editura „Saeculum I.O.”, Bucureşti, 2001, p. 40 – 41;
Constantin Toni Dârţu, Personalităţi române şi faptele lor – 1950 – 2000, vol. IV, Editura „Pan Europe”, Iaşi, 2002, p. 56 – 59;
Ştefan Pătruţ, Creatorii în grai bănăţean, condeierii plugari din Banat, personalităţi care scriu despre graiul bănăţean, Colecţia „Grai bănăţan”, nr. 20, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 2003, p. 20 – 22;
Alexandru Ruja (coordonator), Dicţionar al scriitorilor din Banat, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005, p. 145 – 148;
Horia Ţâru, Horiana Ţâru, Panorama poeziei româneşti (1970 – 2005), vol. I, Editura „Mirton”, Timişoara, 2006, p. 438 – 440.
Angelo Cillo, Ioan Gh. Oltean, Oameni şi destine, Editura „Nagard”, Lugoj, 2006, p. 67 – 72;
Angelo Cillo, Ioan Gh. Oltean, Uomini e destini, Patronato del Comune di Cervinara (Italia), „Grafica” srl – Industria Tipolitografica Montesarchio (Bn), 2006, p. 71 – 76;
Iordan Datcu, Dicţionarul etnologilor români. Autori. Publicaţii periodice. Instituţii. Mari colecţii. Bibliografii. Cronologie, Ediţia a III-a, revăzută şi mult adăugită, Editura „Salculum I.O”, Bucureşti, 2006, p. 206 – 207;
Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Timişoara literară. Dicţionar biobliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor – Filiala Timişoara, Editura „Marineasa”, Timişoara, 2007, p. 63 – 65;
Ioan Gh. Oltean, Radiografii culturale. Cenaclul „George Gârda”, Editura „Nagard”, Lugoj, 2008, p. 215 – 224;
Constantin Toni Dârţu, Personalităţi române şi faptele lor – 1950 – 2000, vol. XXXII, Editura „Pim”, Iaşi, 2008, p. 387 – 393;
Geo Galetaru, Colivia de aur, roman, Ed. Eubeea, Timişoara, 2009;
Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, Dicţionarul scriitorilor români de azi (din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America), Ed. Porţile Orientului, Iaşi, 2011, p. 99;
Enciclopedia Banatului. Literatura, Academia Română, Filiala Timişoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, Societatea Enciclopedică a Banatului, Ed. David Press Prind, Timişoara, 2015, p. 158 – 160;
Milenarium. Dicţionarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea, vol. III, coordonator Gheorghe A. Stroia, Ed. Armonii Culturale, 2021, 93 – 105
Premii şi evidenţieri (selectiv):
Premiul pentru poezie al Cenaclului literar „Pavel Dan” al Casei de Cultură a
studenţilor Timişoara, 1971;
Premiul pentru debut al Editurii „Facla”, Timişoara, 1979;
Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara pentru poezie, 1984;
Premiul I pentru reportaj al ziarului „Drapelul roşu”, 1985;
Premiul I („Dosoftei”) la Festivalul internaţional de poezie religioasă „Lumină lină”
pentru operă tipărită, Timişoara, 2004;
Diplomă de excelenţă din partea Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş şi a Centrului de excelenţă Timişoara, 2004;
Diplomă din partea Consiliului Local şi Primăriei oraşului Făget şi Uniunii Fundaţiei „Augusta” cu prilejul Festivalului de colinde şi obiceiuri de Crăciun „Colindăm Domnului bunu”, ediţia a V-a, Făget, 2004;
Marele premiu pentru poezie la Festivalul internaţional de creaţie literară religioasă „Lumină lină”, ediţia a II-a, Timişoara, 2006;
Diplomă de onoare din partea Consiliului Local, Primăriei oraşului Făget şi Casei de Cultură pentru colaborare şi sprijin acordat Ansamblului Folcloric „Dubaşii” din Brăneşti, în promovarea creaţiei tradiţionale din zona Făgetului, 2006;
Diplomă de excelenţă din partea Primăriei comunei Tomeşti, ca recunoştinţă a contribuţiei la promovarea pe plan cultural, social şi economic a comunei Tomeşti, 2007;
Diplomă de excelenţă pentru merite deosebite obţinute în activitatea didactică din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş, Timişoara, 2007;
Diplomă de merit din partea Consiliului judeţean Timiş şi a Muzeului Satului Bănăţean cu ocazia ediţiei I a Festivalului condeierilor plugari din Banat, Timişoara, 2007;
Diplomă de onoare din partea revistei „Tăt Bănatu-i fruncea” pentru colaborare fructuoasă şi permanentă la elaborarea revistei şi pentru contribuţia la cunoaşterea graiului bănăţean, 2007;
Certificat de participare la Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice şi referate „Obiceiuri şi tradiţii la români”, ediţia a IV-a, Timişoara, 2007;
Premiul de excelenţă pentru întreaga operă poetică la Festivalul internaţional de poezie religioasă „Lumină lină”, Timişoara, 2007;
Diplomă de excelenţă din partea Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean pentru întreaga activitate literară, pentru îndrumarea şi publicarea literaturii dialectale, pentru implicarea în organizarea activităţilor Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean şi pentru contribuţia majoră pe care o are în redactarea revistei „Tăt Bănatu-i fruncea”, 2008;
Diplomă de onoare din partea revistei „Tăt Bănatu-i fruncea” pentru redactare profesională, pentru studiile ştiinţifice publicate în paginile revistei, pentru ridicarea graiului bănăţean la nivel patrimonial, 2008;
Marele premiu „Traian Iancu” la Festivalul Naţional de poezie „Traian Iancu”, ediţia a VI-a, 2008;
Diplomă de excelenţă din partea Primăriei oraşului Făget şi a Consiliului local pentru merite deosebite în dezvoltarea oraşului Făget în mandatul 2004 – 2008, Făget, 2008;
Premiul de excelenţă „Dosoftei” al Festivalului internaţional de creaţie literară religioasă „Lumină lină”, ediţia a V-a, pentru eseu, Timişoara, 2008;
Diplomă de excelenţă din partea Consiliului Local şi Primăriei oraşului Făget, cu ocazia aniversării a 460 de ani de la atestarea documentară a localităţii Făget, Făget, 2008;
Diplomă de excelenţă din partea Consiliului judeţean Timiş, Centrului de Cultură şi Artă Timiş, Primăriei oraşului Buziaş, Casei de Cultură Buziaş pentru participarea la manifestarea cu tema „Mândru-i graiul bănăţean”, Buziaş, 2008;
Diplomă de excelenţă din partea Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, iulie 2009;
Diplomă pentru participarea la Simpozionul internaţional Poezia dialectală în context actual, ediţia I, Mănăştiur, 2009;
Diplomă pentru organizarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a X-a, Făget, 2010;
Diplomă de fidelitate în semn de profundă mulţumire pentru sprijinirea activităţii S.L.A. „Tibiscus” în cursul anului 2009, Uzdin (Voivodina, Serbia), 2010;
Diplomă din partea Episcopiei Caransebeşului pentru participarea la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, Caransebeş, 17 aprilie 2010;
Diplomă de excelenţă din partea Societăţii literar-artistice „Tibiscus” Uzdin în promovarea acestei societăţi timp de 20 de ani: 1990 – 2010, Uzdin, 16 iunie 2010;
Diplomă de excelenţă la cea de-a XX-a aniversare a Editurii „Excelsior Art”, în semn de adâncă preţuire a valorii trilogiei culturale intitulate Riturile de trecere: Naşterea, Nunta, Înmormântarea, Timişoara, 21 decembrie 2010;
Diplomă pentru organizarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XI-a, Făget, 14 ianuarie 2011;
Diplomă pentru contribuţia deosebită şi prezenţa la Simpozionul Naţional pentru omagierea evenimentelor şi personalităţilor istorice, desfăşurat în perioada 21 – 23 ianuarie 2011, la Timişoara din partea Consiliului Judeţean Timiş, Consiliului Judeţean Gorj, Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, Garnizoanei Timişoara, Cercului Militar Timişoara, Mitropoliei Banatului, Asociaţiei Ştiinţifice pentru Consolidare Mediu Asociativ – Sucursala Timişoara a Ligii Culturale „Fiii Gorjului” de pretutindeni, Timişoara, ianuarie 2011;
Diplomă pentru participarea la Simpozionul Naţional „De la izvoare la vărsare – Tradiţie, actualitate şi inovaţie pe malurile Oltului” din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Inspectoratului şcolar judeţean Olt, Primăriei municipiului Slatina, Colegiului Tehnic „Ion Mincu” Slatina, 30 aprilie 2011;
Diplomă din partea revistei „Tăt Bănatu-i fruncea” a Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, cu ocazia aniversării a zece ani de la apariţia publicaţiei, mai 2011;
Diplomă din partea Episcopiei Caransebeşului pentru participarea la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a II-a, Caransebeş, 7 mai 2011;
Diplomă pentru participare şi contribuţie deosebită la Simpozionul Naţional pentru omagierea evenimentelor şi personalităţilor istorice, desfăşurat în perioada 6 – 7 mai 2011, la Timişoara, din partea Consiliului judeţean Timiş, Consiliului judeţean Gorj, Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, Garnizoanei Timişoara, Cercului Militar Timişoara, Mitropoliei Banatului, Asociaţiei Ştiinţifice pentru Consolidare Mediu Asociativ – Sucursala Timişoara a Ligii Culturale „Fiii Gorjului” de pretutindeni, Timişoara, mai 2011;
Diplomă de participare la Simpozionul naţional „Marin Preda – o conştiinţă a neamului românesc”, ediţia a III-a, acordată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Consiliului judeţean Timiş, Inspectoratul şcolar al judeţului Timiş, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Timişoara, 27 mai 2011;
Diplomă de merit pentru pasiunea, dăruirea şi implicarea în promovarea Festivalului – Concurs „Tata Oancea” de creaţie şi interpretare de poezie în grai, Bocşa, ediţia a XXXV-a, acordată de Primăria oraşului Bocşa, Casa orăşenească de Cultură, Asociaţia Culturală „Tata Oancea”, noiembrie 2011;
Diplomă pentru participarea la Simpozionul Euroregional „Poezia dialectală în context actual”, ediţia a II-a, Mănăştiur, 11 noiembrie 2011;
Diplomă pentru organizarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XII-a, Făget, 20 ianuarie 2012;
Diplomă din partea Episcopiei Caransebeşului pentru participarea la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a III-a, Caransebeş, 28 aprilie 2012;
Diplomă de onoare pentru întreaga operă literară, pentru publicarea revistei „Tăt Bănatu-i fruncea” (în doisprezece ani, o sută de numere) în calitate de Preşedinte al Colegiului Director, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea literaturii dialectale din Banat, din partea Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, Caransebeş , 28 aprilie 2012;
Diplomă pentru participarea la Simpozionul Naţional „De la izvoare la vărsare – Tradiţie, actualitate şi inovaţie pe malurile Oltului”, ediţia a III-a, din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratului şcolar judeţean Olt, Primăriei municipiului Slatina, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Slatina, Slatina, 26 mai 2012;
Diplomă de onoare cu prilejul aniversării a 20 de ani de apariţie a revistei „Timisiensis”, a Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, Timişoara, 31 mai 2012;
Diplomă de excelenţă pentru o viaţă de om închinată şcolii, din partea Liceului Teoretic „Traian Vuia” Făget, Făget, 22 iunie 2012;
Diplomă jubiliară cu ocazia tipăririi numărului 100 al revistei „Tăt Bănatu-i fruncea”, Făget, 27 iulie 2012;
Diplomă de excelenţă în calitate de membru al juriului din cadrul Festivalului folcloric „Gugulan cu car cu mere”, ediţia a II-a, din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, Inspectoratul şcolar judeţean Caraş-Severin şi Grădiniţa P.P. Nr. 4 Caransebeş, Caransebeş, 2 noiembrie 2012;
Diplomă pentru organizarea Recitalului omagial de poezie „Şi totuşi… Păunescu”, ediţia a II-a, Făget, 5 noiembrie 2012;
Diplomă de merit, în calitate de preşedinte al juriului, pentru pasiunea, dăruirea şi implicarea în promovarea Festivalului – Concurs „Tata Oancea” de creaţie şi interpretare a poeziei în grai bănăţean, ediţia a XXXVI-a, Bocşa, noiembrie 2012;
Diplomă pentru participarea la Concursul de colinde şi Recitalul de poezie religioasă „Asta-i sara, sara-i mare”, ediţia a II-a, Ohaba-Mâtnic, 27 decembrie 2012;
Diplomă pentru organizarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XIII-a, Făget, 21 ianuarie 2013;
Diplomă jubiliară cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea oficială a Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, Caransebeş, 17 mai 2013;
Diplomă din partea Episcopiei Caransebeşului pentru participarea la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a IV-a, Caransebeş, 17 mai 2013;
Diplomă de onoare cu prilejul aniversării celor 60 de ani de lectură şi bibliotecă publică la Bocşa, mai 2013;
Diplomă omagială „Ştefan Pătruţ” pentru participarea la Simpozionul „Omagiu lui Ştefan Pătruţ, omagiu graiului bănăţean”, Făget, 31 mai 2013;
Diplomă de participare la Festivalul Internaţional de recitare în grai străbun şi folclor autentic „Ştefan Pătruţ”, ediţia I, Boldur, 5 – 6 octombrie 2013;
Diplomă de excelenţă în calitate de membru al juriului din cadrul Festivalului folcloric „Gugulan cu car cu mere”, ediţia a III-a, Caransebeş, 2 noiembrie 2013;
Diplomă pentru organizarea Recitalului omagial de poezie „Şi totuşi… Păunescu”, ediţia a III-a, Făget, 4 noiembrie 2013;
Diplomă de merit pentru pasiunea, dăruirea şi implicarea în promovarea Festivalului-concurs „Tata Oancea” de creaţie şi interpretare a poeziei în grai bănăţean, ediţia a XXXVII-a, Bocşa, noiembrie 2013;
Certificat de participare la Simpozionul internaţional cu tema „Comunicarea – altfel” – „Communicating differently”, ediţia a VII-a, organizat de Şcoala Gimnazială „Anişoara Odeanu”, Lugoj, 29 noiembrie 2013;
Diplomă de participare la „Zilele culturii bocşene”, Bocşa, 3 decembrie 2013;
Diplomă pentru participarea la Concertul de colinde şi Recitalul de poezie religioasă „Asta-i sara, sara-i mare”, ediţia a III-a, Ohaba Mâtnic, 27 decembrie 2013;
Diplomă pentru sprijinul şi implicarea în cadrul proiectului „Educaţie prin cultură cu tineri şi pentru tineri” organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin şi Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din Reşiţa, decembrie 2013;
Diplomă pentru organizarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XIV-a, Făget, 20 ianuarie 2014;
Diplomă din partea Episcopiei Caransebeşului pentru participarea la Festivalul de poezie în grai „Credinţă şi lumină”, ediţia a V-a, Caransebeş, 2 mai 2014;
Diplomă de merit cultural cu prilejul Sărbătorii naţionale a artiştilor populari „Din toată inima”, ediţia a XXXVII-a, din partea Consiliului Judeţean Hunedoara, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara – Deva, Orăştioara de Sus, 12 – 13 iulie 2014;
Diplomă de participare pentru sprijinul acordat în organizarea festivalului internaţional de recitare în grai străbun şi folclor autentic „Ştefan Pătruţ”, ediţia a II-a, Boldur, 2014;
Diplomă de excelenţă pentru participarea la Colocviul naţional de folclor „Sabin V. Drăgoi”, ediţia a III-a, Belinţ, 12 octombrie 2014;
Diplomă de excelenţă în calitate de membru al juriului Festivalului folcloric „Gugulan cu car cu mere”, ediţia a IV-a, Caransebeş, 25 octombrie 2014, manifestare inclusă în CAER;
Diplomă de merit pentru pasiunea, dăruirea şi implicarea în promovarea Festivalului „Tata Oancea”, Bocşa, ediţia a XXXVIII-a, 2014;
Diplomă pentru participarea la Recitalul omagial de poezie „Şi totuşi… Păunescu”, ediţia a IV-a, Făget, 5 noiembrie 2014;
Diplomă de excelenţă, în semn de mulţumire şi preţuire din partea revistei „Bocşa culturală”, Bocşa, 20 noiembrie 2014;
Diplomă pentru participarea la Concertul de colinde şi Recitalul de poezie religioasă „Asta-i sara, sara-i mare”, ediţia a IV-a, Ohaba-Mâtnic, 27 decembrie 2014;
Diplomă de merit în semn de apreciere pentru pasiunea şi implicarea în promovarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XV-a, Făget, 19 ianuarie 2015;
Diplomă de excelenţă pentru râvna în păstrarea şi promovarea valorilor tradiţionale româneşti şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, dar şi pentru prestaţia artistică deosebită din cadrul manifestării „Cred în TINE, DOAMNE!”, Bocşa, 20 al lui Făurar 2015;
Diplomă pentru participarea la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a VI-a, Caransebeş, 25 aprilie 2015;
Diplomă de merit cultural cu prilejul Sărbătorii naţionale a artiştilor populari „Din toată inima”, ediţia a XXXVIII-a, Geoagiu, 30 – 31 mai 2015;
Diplomă de excelenţă în calitate de membru al juriului din cadrul Festivalului de folclor pentru copii „Gugulan cu car cu mere”, ediţia a V-a, Caransebeş, 30 octombrie 2015, manifestare inclusă în CAER;
Diplomă pentru participarea la Recitalul omagial de poezie „Şi totuşi… Păunescu”, ediţia a V-a, Făget, 9 noiembrie 2015;
Diplomă de onoare în semn de apreciere pentru pasiunea şi implicarea în promovarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XVI-a, Făget, 18 ianuarie 2016;
Diplomă de merit, Literatură, pentru rezultate remarcabile în activitatea cultural-artistică şi spirituală a Făgetului în anul 2015, Făget, 10 martie 2016;
Diplomă de participare pentru prezenţa la „givan” la manifestarea „Bănăţan în ţoalili mele” – in memoriam Ştefan Pătruţ, Casa de Cultură a Studenţilor, Timişoara, 27 aprilie 2016;
Diplomă pentru activitatea depusă în slujba comunităţii locale, în mandatul 2012 – 2016, Făget, 18 mai 2016;
Diplomă de onoare pentru participarea şi activităţile realizate în cadrul evenimentului „Ziua Internaţională a Iei Româneşti”, Muzeul Satului Bănăţean, Timişoara, 18 iunie 2016;
Diplomă jubiliară la ediţia a X-a a Festivalului de poezie „Traian Iancu”, Făget, 13 august 2016;
Diplomă pentru participarea şi implicarea la Festivalul Internaţional de recitare în grai străbun şi folclor autentic „Ştefan Pătruţ”, ediţia a V-a, Boldur, 2 octombrie 2016;
Diplomă de onoare în semn de apreciere pentru pasiunea şi implicarea în promovarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XVII-a, Făget, 16 ianuarie 2017;
Diplomă pentru participarea la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a VIII-a, Caransebeş, 29 aprilie 2017;
Diplomă de onoare în semn de apreciere pentru pasiunea şi implicarea în promovarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XVIII-a, Făget, 16 ianuarie 2018;
Diplomă de participare pentru implicarea în reuşita Festivalului Internaţional de recitare în grai străbun şi folclor autentic „Ştefan Pătruţ”, ediţia a VI-a, Boldur, 23 septembrie 2018;
Diplomă de merit în calitate de membru al juriului la Festivalul-Concurs „Tata Oancea”, ediţia a XLII-a, Bocşa, 9 – 10 noiembrie 2018;
Diplomă de onoare în semn de apreciere pentru pasiunea şi implicarea în promovarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XIX-a, Făget, 22 ianuarie 2019;
Diplomă de participare la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a X-a, Forotic, 4 iunie 2019;
Diplomă de merit pentru colaborarea, susţinerea şi participarea la aniversarea revistei satului bănăţean „Suflet nou” la 85 de ani de la fondare, la aniversarea de 180 de ani de la naşterea poetului comloşan Iulian Grozescu şi omagierea satului românesc în cea de-a X-a sesiune anuală de comunicări „Personalităţi bănăţene”, Comloşu Mare, 17 august 2019;
Diplomă de excelenţă pentru o viaţă de om închinată şcolii, la sărbătorirea a 65 de ani de la înfiinţarea Liceului Teoretic „Traian Vuia”, Făget, 25 octombrie 2019;
Diplomă de participare în calitate de membru al juriului la Festivalul interjudeţean cu participare internaţională de creaţie şi interpretare a poeziei în grai bănăţean „Tata Oancea”, ediţia a XLIII-a, Bocşa, 1 – 2 noiembrie 2019;
Înscris de Preţuire pentru contribuţia la promovarea culturii tradiţionale bănăţene, în numele Consiliului judeţean Timiş şi a Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, 2019;
Diplomă de onoare în semn de apreciere pentru pasiunea şi implicarea în buna desfăşurare a Recitalului omagial de poezie „Şi totuşi… Păunescu”, ediţia a IX-a, Făget, 5 noiembrie 2019;
Diplomă aniversară „Ridendo-50” – 1969 – 2019, cu prilejul aniversării Semicentenarului Cenaclului de satiră şi umor „Rintendo” – Timişoara, 3 octombrie 2019;
Diplomă de onoare în semn de apreciere pentru pasiunea şi implicarea în promovarea Concursului de recitare din poezia lui Mihai Eminescu „Dintre sute de catarge”, ediţia a XX-a, Făget, 22 ianuarie 2020;
Premiul de excelenţă, „Vasile Tudor Creţu, 1938 – 1939″, acordat la colocviile cărăşene, ediţia 2020;
Diplomă de excelenţă. Premiul pentru contribuţia permanentă la revista „Răstimp”, Consiliul judeţean Mehedinţi, Centrul cultural „Nichita Stănescu”, 20 decembrie 2021;
Titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Făget, conf. HCL nr. 146 / 20.12.2021;
Diplomă de excelenţă. Premiul pentru colaborarea permanentă la revista „Răstimp”, Consiliul judeţean Mehedinţi, Centrul cultural „Nichita Stănescu”, Drobeta Turnu Severin, 25 martie 2022;
Alte diplome de excelenţă, de merit şi de onoare, cât şi evidenţieri, cu diferite ocazii.
Referințe critice:
În periodice (selectiv):
Ion Arieşanu, „Orizont”, 1979, p. 8; Lucian Alexiu, „Orizont”, nr. 43 (657), 23 oct. 1980, p. 2; Marcel Pop-Corniş, „Drapelul roşu”, Anul XXXVII, Nr. 11.145, 28 noiembrie 1980, p. 2; Niculae Stoian, „Flacăra”, anul XXX, Nr. 46 (1349), 16 aprilie 1981, p. 22; Viorel Horj, „Familia”, Anul 17 (177), nr. 7 (191), iulie 1981, p. 2; Ion Arieşanu, „Drapelul roşu”, 11 iulie 1982, p. 2; Eugen Dorcescu, „Orizont”, 7 decembrie 1984, p. 7; Adrian Dinu Rachieru, „Drapelul roşu”, Anul XLI, Nr. 12.397, 13 decembrie 1984, p. 2; Ioan Vasiu, „Contemporanul”, 26 iulie 1985, p. 9; Dragomir Magdin, „Scânteia tineretului”, Anul XLIV, Nr. 12.096, 23 aprilie 1988, p. 2; Lucian Bureriu, „Orizont”, Nr. 46 (1133), 18 noiembrie 1988, p. 6; Dragomir Magdin, „Scânteia tineretului”, Anul XLI, Nr. 12.537, 25 septembrie 1989, p. 2; Geo Galetaru, „Vrerea”, Nr. 6, 1996, p. 12; Alexandru Ruja, „Renaşterea bănăţeană. Paralela 45”, 22 iulie 1996, p. 3; Dorin Murariu, „Redeşteptarea”, Anul VI, Nr. 324, 7 – 13 august 1997, p. 10; Alexandru Ruja, „Renaşterea bănăţeană. Paralela 45”, Nr. 2298, 2 septembrie 1997, p. 5; Aurel Turcuş, „Renaşterea bănăţeană. Paralela 45”, 7 octombrie 1997, p. 6; Ion Arieşanu, „Renaşterea bănăţeană”, Nr. 2381, 9 decembrie 1997, p. 2; Alexandru Ruja, „Renaşterea bănăţeană. Paralela 45”, 17 noiembrie 1998, p. 4; Constantin Buiciuc, „Actualitatea bănăţeană”, Nr. 42 (135), 1999, p. 14; Dorin Murariu, „Redeşteptarea”, Nr. 441, 4 – 10 noiembrie 1999, p. 11; Ion Arieşanu, „Renaşterea bănăţeană. Paralela 45”, Nr. 3037, 1 februarie 2000, p. 4; Ioan Jorz, „Interferenţe”, Anul II, nr. 2 (5), mai 2000, p. 7; Aurel Turcuş, „Renaşterea bănăţeană. Paralela 45”, 6 februarie 2001, p. 4; Ştefan Pătruţ, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul II, Nr. 3, februarie 2001, p. 2; Alexandru Ruja, „Renaşterea bănăţeană. Paralela 45”, 5 februarie 2002, p. 5; Romulus Zaharia, „Făgeţeanul”, Nr. 35, aprilie 2002, p. 7; Gheorghe Secheşan, „Reflex”, Nr. 7 – 8 – 9 (22 – 24), 2002, p. 46; Ion Arieşanu, „Orizont”, nr. 1, 2003, p. 23; Ioan Cipu, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul IV, Nr. 17, aprilie 2004, p. 6; Ioan Cipu, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul V, Nr. 19 – 22, octombrie – noiembrie 2004, p. 9; Nicolae Borlovan, „Interferenţe”, Anul VII, nr. 1 (20), februarie 2005, p. 12 – 13; Alexandru Ruja, „Renaşterea bănăţeană. Paralela 45”, Nr. 4625, aprilie 2005, p. 3; Ion Ghera, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul VI, Nr. 30 – 31 – 32, aprilie 2006, p. 18; Ion Ghera, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul VII, Nr. 39 – 40 – 41, martie – aprilie 2007, p. 13; Vasile C. Ioniţă, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul VIII, Nr. 42 – 43 – 44 – 45, mai – iunie – iulie 2007, p. 30; Ion Albu, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul VIII, Nr. 42 – 43 – 44 – 45, mai – iunie – iulie 2007, p. 14; Aurel Turcuş, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul VIII, Nr. 46 – 47 – 48 – 49 – 50, noiembrie – decembrie 2007, p. 32 – 33; Ion Ghera, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul VIII, Nr. 51 – 56, ianuarie – mai 2008, p. 24 – 25; Ion Arieşanu, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul IX, Nr. 64 – 71, ianuarie – octombrie 2009, p. 8; Cristian Mozoru, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul IX, Nr. 64 – 71, ianuarie – octombrie 2009, p. 17; Gheorghe Secheşan, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul IX, Nr. 64 – 71, ianuarie – octombrie 2009, p. 11; Ion Marin Almăjan, Geo Galetaru, Ion Arieşanu, Constantin Buiciuc, Gheorghe Luchescu, Constantin Tufan-Stan, Ion Ghera, Ştefan Isac, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul IX, Nr. 72 – 76, noiembrie 2009 – mai 2010, p. 22 – 23 şi 26 – 30; Cornel Boteanu, „Răstimp”, Anul XIV, Nr. 1 (55), 2011, p. 36 – 38; Cornel Boteanu, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul X, Nr. 77 – 84, iunie 2010 – martie 2011, p. 9; Geo Galetaru, „Banat”, Anul VIII, Nr. 2 (86), februarie 2011, p. 8; Alexandru Stupariu-Şirianu, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul X, Nr. 77 – 84, iunie 2010 – martie 2011, p. 58 – 59; Ioan Cipu, Geo Galetaru, Constantin Buicuc, „Tăt Bănatu-i fruncea”, Anul X, Nr. 77 – 84, iunie 2010 – martie 2011; Geo Galetaru, „Orient latin”, nr. 2/2011, p. 30; Constantin Buiciuc, „Banat”, anul VIII, nr. 3(87), martie 2011, p. 7; Geo Galetaru, „Orient latin”, nr. 2/2011, p. 30; Geo Galetaru, „Tăt Bănatu-i fruncea”, anul XI, nr. 93-100, ian. 2012 – iun. 2012, p. 10; Ileana Craşovan, „Tăt Bănatu-i fruncea”, anul XI, nr. 93-100, p. 54; Vasile Pistolea, „Tăt Bănatu-i fruncea”, anul XII, nr. 101-115, iulie 2012 – iunie 2013, p. 6 – 7; Ion Ghera, Tăt Bănatu-i fruncea”, anul XII, nr. 101-115, p. 101 – 103; Romulus Zaharia, prefaţă la vol. Arderea gândului, Editura „Nagard”, Lugoj, 2013, p. 5 – 12; Ioan Vasiu, „Palia Expres”, anul XIX, nr. 4 (714), 30 ian. – 5 feb. 2014, p. 5; Nicolae Arsenie, La Făget se face cultură, în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, anul XVI, 18 – 24 noiembrie 2016, p. 8 – 9; Alexandru Moraru, Abisurile vocabulelor, în „Arca”, Nr. 10 – 11 – 12 (319 – 320 – 321), 2016, p. 226 – 229.
Despre activitatea literar-artistică, culturală şi de cercetare a folclorului zonal a lui Ion Căliman au făcut aprecieri următorii scriitori, critici şi oameni de cultură: Ildico Achimescu, George Alboiu, Lucian Alexiu, Ion Arieşanu, Ion Albu, Nicolae Arsenie, Veronica Balaj, Gheorghe Balica, Paul Eugen Banciu, Iosif Băcilă, Simion Bărbulescu, Ionel Iacob-Bencei, Gerhard Binder, Aquilina Birăescu, Violeta Blaj, Ioan Viorel Boldureanu, Lucia Boleanţu, Maria Bologa, Nicolae Borlovan, Ionel Bota, Cornel Boteanu, Ion Brad, Constantin Buiciuc, Teodor Bulza, Lucian Bureriu, Laurenţiu Cerneţ, Arcadie Chirşbaum, Angelo Cillo, Ioan Cipu, Ioan Cârssia, Mircea Cârţişorean, Mihai Coman, Florian Copcea, Marcel Pop-Corniş, Ileana Craşovan, Ioan Crăciun, Ion Crişan, Elena Cruceru, Ion Cuceu, Vasile Dan, Iordan Datcu, Constantin Toni Dârţu, Constantin Dehelean, Marcu Mihail Deleanu, Simion Dima, George Dinu, Titus Dobîndă, Petru Novac Dolîngă, Nicolae Dolîngă, Nicolae Docsănescu, Ştefan Augustin Doinaş, Eugen Dorcescu, Ion Enăşescu, Constantin Falcă, Adriana Fediucel, Dan Floriţa Seracin, Geo Galetaru, Florina Gâldău, Remus Valeriu Giorgioni, Ion Ghera, Doru Dinu Glăvan, Aureliu Goci, Ioan Godea, Constantin Gomboş, Elena Grigorescu, Horia Guia, Otilia Hedeşan, Viorel Horj, Traian Iancu, George Ioanid, Ioan Iovan, Dumitru Iliescu, Ion Iliescu, Joó Imre, Vasile C. Ioniţă, Ştefan Isac, Alexandru Jebeleanu, Ioan Jorz, Ion Jurca-Rovina, Ion Kamla, Ioan Lazăr, George Leonid, Sergiu Levin, Simion Lucaciu, Gheorghe Luchescu, Iosif Lupulescu, Dragomir Magdin, Patricia Manole, Antoaneta Măgură, Octavian Metea, Dumitru Mărgineanu, Maria Mărgineanu, Ion Micu, Gheorghe Mocuţa, Alexandru Moraru, Cristian Mozoru, Dorin Murariu, Victor Niţă, Ioan Gh. Oltean, Teodor Onceanu, Dumitru Oprişor, Mitică Panaitescu, Iosana Pantea, Doina Pătruţ, Ştefan Pătruţ, Octav Păun, Gheorghe Pentelescu, Nicolae Danciu Petniceanu, Deliu Petroiu, Vasile Pistolea, Nicolae Pârvu, Sorin Precup, Adrian Dinu Rachieru, Dumitru Rada, Nicolae Roşianu, Alexandru Ruja, Dumitru Sardeş, Marcel Sămânţă, Gheorghe Secheşan, Nicolae Sârbu, Niculae Stoian, Alexandru Stupariu, Ioan Şerb, Gabriela Şerban, M. Şerban, Barbu Ştefănescu, Claudiu Târziu, Doru Timofte, Delia Torpan, Ioan Torpan, Nic. Trestioreanu, Costin Tuchilă, Aristida Turcuş, Aurel Turcuş, Horia Ţâru, Horiana Ţâru, Radu G. Ţeposu, Miron Ţic, Ion Ţugui, Damian Ureche, Lăcrămioara Ursa, Mioara Dobre-Ursulescu, Ioan Vasiu, Ion Velican, Adrian Vintilescu, Ioana Vlad, Wilhelm Weiss, Romulus Zaharia etc., în total peste 500 pagini de text.
I s-au tradus mai multe poezii şi studii în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, maghiară, sârbă etc.
