Masterat la Școala de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori „Mihailo Palov” din Vârșeț, 2019–2020.
Școala Doctorală din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Domeniul de specializare: Științe umaniste / Filologie. Titlul tezei de doctorat: Aspecte culturale ale românilor din Serbia în paginile săptămânalului „Libertatea”, 2022.
Absolventă a cursurilor Școlii de Vară de Jurnalism, organizate de Centrul de Jurnalism din Românești, comuna Tomești, județul Timiș (2010).
Activitatea profesională:
Director al celei mai prestigioase și longevive instituții a românilor din Serbia – Casa de Presă și Editură „Libertatea” (din 2020)
Jurnalist – redactor de sector la săptămânalul „Libertatea” din Panciova (2010 -2020)
Colaborator al Radioteleviziunii Voivodina – redacția Programului în limba română, în cadrul programelor informative și culturale (2018-2020)
Colaborator permanent la publicaţiile Casei de Presă și Editură „Libertatea” – „Bucuria copiilor”, „Tinereţea”, „Almanah” şi revista „Lumina”.
Redactor al emisiunii Caleidoscop a postului regional TV „Banat” din Vârșeț
Înființează revista „Orizonturi coşteiene”, periodic care apare sub egida Societății Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” din Coștei (2011)
Corespondent al Postului Radio Reşiţa – Radio Semenic (România).
Colaborator permanent al primului post de radio minoritar în limba română, Radio „Victoria” din Vârșeț. (2006)
Debut literar: Doar copii! (2002),, Editura „Libertatea”, poezii pentru copii
Debut editorial:
Membră a Uniunii Scriiorilor din România din anul: 2012
Poziții onorifice:
Membră a Uniunii Scriitorilor din Serbia (2004)
Membră a Uniunii Ziariștilor din Serbia (2012)
Membră a Societății de Limba Română din Voivodina (2006)
Membră a Asociației Scriitorilor din Voivodina (2014)
Membră a Trupei de Teatru „Academica” a Școlii de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori din Vârșeț (2015)
Înființează, la 12 martie 2012, la Coștei, Trupa de Teatru pentru Copii „Micii actori”
Membră activă a Societății Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” și a Trupei de Teatru „Neica” din Coștei
Membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) (2025)
Membră a Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP), cu sediul la Bruxelles (2026)
Membră a Asociației Mondiale a Poeților, cu sediul la București (2024)
Membră în Departamentul de Informare al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia
Membră în Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Republica Serbia, în urma alegerilor din 13 noiembrie 2022
Colaborează la:
Revista de artă și cultură a românilor din Serbia „Lumina”;
Revista de filologie, limbă, literatură și folclor „Logos” a Societății de Limba Română din Voivodina, Republica Serbia;
Revista „Scena”, editată de Uniunea Teatrelor de Amatori a Românilor din Voivodina;
Revista de literatură și dialog european ,,Hyperion” (Drobeta-Turnu Severin);
Revista ,,Mișcarea literară” (Bistrița)
Volume publicate:
Doar copii!, poezii pentru copii (Libertatea, 2002);
Masca de aur, proză scurtă (Libertatea, 2004);
Nelinişti şi speranţe, roman (Libertatea, 2005);
Fascinaţia invizibilităţii, versuri (Ed.Eikon, Cluj-Napoca & Libertatea, Panciova, 2006);
Monografia Trupei de Teatru „Neica” din Coştei (Libertatea, 2007);
Viză pentru şapte zile, roman (Editura Banatului Montan, Reşiţa, 2008);
Mitzi şi Puff, poezii pentru copii (Libertatea, 2008);
Aventurile lui Alex, roman pentru copii (Libertatea 2009);
Nocturne, versuri (Ed. „Libertatea”, 2012);
Visul Dianei, piese de teatru pentru copii (Ed. „Libertatea”, 2014);
Fiorela, roman (Ed. „Libertatea”, 2016);
Trupa de Teatru „Neica” din Coștei 2012 – 2022 (Contribuții la istoria culturală a românilor din Serbia (Ed. ICRV, 2022);
Serpentine, poeme (Editura Hoffman, Caracal, România, 2022);
O sută şi una de poezii (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2022);
Stihovanje ispod sunca / „Versuri sub soare” , poezii în limba sârbă, Editura „ARS” din Vârșeț, 2023)/
Prezența în antologii:
„Versuri în zbor”, antologie de poezie a tinerilor din Serbia, România și Republica Moldova, Editura „Libertatea”, Panciova (2023).
„Îngeri și holograme / Holograme și îngeri”, duet liric, Mariana Stratulat și Veronica Balaj, Editura „Libertatea”, Panciova; Editura Diaspora Unită, Bibliothèque et Archives du Canada. (2024)
„Despre credibilitatea propriilor răpiri / O verodostojnosti sopstvenih otmica”, poezii alese, Mariana Stratulat și Gordana Vlajić, Ed. „Libertatea” și Editura Uniunii Scriitorilor din Serbia, 2024.
,,Odiseea versului nerostit”, volumul bilingv de poezie româno-greacă, editura „Libertatea”, Panciova (2025)
„Avanture malog Darka / Avanturile micului Darko”, volum pentru copii în limba sârbă, editura „Libertatea”, Panciova (2025)
Antologia „Cele mai frumoase poezii… Doamnelor în dar”, edițiile din 2024, 2025 și 2026, la Editura „Libertatea”, Panciova.
„Reflexii eterne în lumina timpului”, volum de interviuri alese, lucrare de referință, 1156 de pagini, Editura „Libertatea”, Panciova, 2025 (publicat cu ocazia a 80 de ani de existență a Casei de Presă și Editură „Libertatea”).
Volume colective:
Antologia Bucuriei copiilor, coautor (Libertatea, 2012);
Monografia Coșteiului, 1361-2011”, coautor (Libertatea, 2011);
O sută treizeci de ani de activitate teatrală la Coștei, coautor (Libertatea, 2012);
Premii și distincții:
Premiul I al revistei „Bucuria copiilor” din Panciova pentru poezie-1989.
Diploma „Mihai Eminescu”, decernată de Secretariatul Provincial pentru Învățământ, Știință și Cultură al Provinciei Autonome Voivodina -1992
Distincţia specială la Festivalul Internaţional de Poezie „Drumuri de spice” (Uzdin, Serbia) pentru poezia Odă Cărașului 1999
Premiul I la concursul organizat cu ocazia a 60 de ani de activitate neîntreruptă a Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, pentru romanul Nelinişti şi speranţe (2005)
Pentru volumul de versuri Fascinaţia invizibilităţii – premiul I la Concursul Internaţional de Poezie „George Coşbuc” de la Bistriţa 2006
Pentru volumul de proză scurtă Masca de aur – premiul special al juriului la Concursul Internaţional de Proză „Liviu Rebreanu” de la Bistriţa 2006
Distincția specială cu prilejul jubileului de 10 ani de la înființarea Postului Radio Reşiţa – Radio Semenic 2006
Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Proză „Liviu Rebreanu” de la Bistriţa 2007, pentru romanul Viză pentru şapte zile –
Pentru poezie în limba sârbă este premiată cu Carta Clubului Literar „Leonardo” din Vârşeţ 2009
Premiul pentru cele mai bune versuri 2000Tineretul Muzical din Uzdin și Comitetul Festivalului „Tinerețea cântă”
entru volumul Mitzi şi Puff –
Distincţie specială la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret de la Chişinău 2010, pentru povestirea „Lecţie online pentru tata” – premiul pentru proză la concursul organizat cu ocazia a 65 de ani de activitate neîntreruptă a Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova 2010.
Pentru proză scurtă în limba sârbă – Carta Clubului Literar „Leonardo” din Vârşeţ 2012
Diplomă de Excelență în cadrul Proiectului Cultural Internațional „Punți Culturale între Banat și Transilvania”, care s-a desfășurat în mod succesiv la Vârșeț (Serbia) și Cluj-Napoca (România) 2019
Diplomă de Merit pentru merite deosebite în păstrarea și promovarea activă în Serbia – Voivodina a identității naționale, a minorității naționale române și a limbii române 2021
Premiul pentru Poezie „Ioan Flora” 2021 în cadrul Taberei de Creație a Scriitorilor Români „Colonia literară”, organizată pe Dealul Vârșețului
Placheta „Ecaterina Teodoroiu” Consiliului Județean Gorj la Biblioteca Centrului de Cultură din Kladovo, 2021
Săptămânalul „Libertatea” îi conferă Distincția „Cultură și mass-media” cu prilejul marcării a 20 de ani de la debutul în jurnalism 2022
Cu prilejul a 20 de ani de la debutul editorial, Editura „Libertatea” îi conferă Diplomă de Merit. 2022
Diplomă de Excelență – Ambasador al Limbii Române în Serbia 2022 pentru contribuția remarcabilă, recunoștință și apreciere a activității prodigioase, promovarea limbii și literaturii române, afirmarea culturii și valorilor românești în Serbia, decernată de Asociația „Românii Independenți din Serbia” și Consulatul General al României în Serbia 2022
Pe 11 iunie 2022, cu ocazia zilei revistei ,,Curtea de la Argeș”, primește Diploma de Excelență „Curtea de Argeș – Oraș Domnesc și Regal” – Podul de Reviste- pentru contribuția remarcabilă la îmbogățirea și cunoașterea valorilor culturii române pentru românii de pretutindeni, 2022
Asociația ,,Academia Națiunii Române” din Republica Moldova îi acordă Diploma de Onoare pentru merite deosebite în literatură și jurnalism, 2022.
La cea de-a 33-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură ,,Mihai Eminescu” de la Băile Herculane primește Premiul „Eminescu”. (2023) .
Diplomă de Excelență – Ambasador al Limbii Române în Serbia (2024) – Premiul „Ceasul Solar” pentru opera literară la Festivalul Internațional de Poezie „Vis și imaginație” (Sremska Mitrovica, 2024)
Premiul „Actul Domnesc al lui Ștefan cel Mare” la Festivalul de Poezie „Ofs pe Dunăre” (2024)
Premiul special al Asociației pentru Afirmarea Artiștilor VAU ARS din Vârșet, pentru bogăția titlurilor literare care transmit mesaje prin timp și unesc popoarele și comunitățile, Biserica Albă, de Ziua Mondială a Cărții (2024)
Marele Premiu pentru Literatură „Nichita Stănescu” pentru excelență în literatură, acordat de CPE Libertatea, la Simpozionul „Nichita Stănescu – Ecou în eternitate, ediția I”, Satu Nou (2024)
Premiul I pentru volumul „Holograme și îngeri” la Concursul Internațional de Poezie „George Coșbuc” (Bistrița, ediția a 40-a, 2024)
Mariana Stratulat și Gordana Vlajić – pentru verosimilitatea unei duble creații, în cadrul manifestării „Cartea anului editorial la Editura Libertatea” (2024).
Mariana Stratulat și Veronica Balaj – pentru volumul de poezii „Holograme și îngeri / Îngeri și holograme”, la categoria Carte Experiment, în cadrul manifestării „Cartea anului editorial la Editura Libertatea” (2024).
Premiul „Pana de aur” la Festivalul Internațional de Poezie de la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina (2025).
Premiul „Eminescu” la Festivalul Transfrontalier de Literatură „Mihai Eminescu”, Drobeta Turnu Severin (2025).
Trofeul „Campioana Cuvintelor” la Festivalul Internațional de Literatură „La Sălaș”, Požarevac (2025).
Charta „Pro Futuro” pentru merite deosebite, acordată de „In Medias Res” din Panciova (2025).
Premiul de Excelență din partea Cenaclului „Destine Literare” al Asociației Scriitorilor din America de Nord ASRAN (2025).
Premiul „Actul Domnesc al lui Orfeu” pentru creativitatea în versificare și frumusețea poeziei lirice, la Festivalul Internațional de Poezie „Orfeu pe Dunăre” (2025).
Marele Premiu „Pana de aur” la Festivalul Internațional de Literatură de la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina (2025).
Premiul „Lumină din cuvinte” la Festivalul Balcanic „Cuvinte care strălucesc”, Petrici, Bulgaria (2025).
Premiul european pentru poezie la Festivalul Internațional de Literatură de la Podgorica, Muntenegru (2025).
Premiul I la Festivalul de Literatură „Eminescu e graiul românesc”, Chișinău, Republica Moldova, 15 ianuarie 2026
Ordinul Sretenje al Președintelui Serbiei cu ocazia aniversării a 80 de ani de presă în limba română.
Referinţe critice (selectiv):
în periodice:
Olimpiu Nușfelean, ,,Mesagerul”, Bistrița, 2008
Cornel Cotuțiu, „Răsunetul”, nr. 4714 /5 februarie, Bistrița, 2008
Marina Kalkan, „Lumina”, anul LXXV, nr. 1–3/2022
Vasa Barbu, „Lumina”, anul LXVI, nr. 1–2/2013
Veronica Balaj, Serpentine între viață și transcendență, în ,,Floare albastră”, anul V, nr. 4/nov. 2022
Victor Rusu, „Fiorela” – un roman de o exultantă originalitate”, Revista de cultură „Caligraf”, Drobeta-Turnu Severin, octombrie 2022
Florian Copcea, Elegii, Meridianul, 26 noiembrie 2022, Timișoara
Marian Odangiu, ,,Ritmul asimetric al vieții”, Orizont, nr. 2, Timișoara, 2023
În volume:
Dr. Ileana Magda, în „Vântul seamănă cuvântul”, Antologie de literatură română pentru copii şi tineretul şcolar scrisă în Voivodina, R.Serbia, Vârșeț, 2005.
Veronica Lăzăreanu, „Dumbrava însorită” – Antologie de poezie românească pentru copii din Voivodina, Ed. Libertatea, Panciova, 2004
Catinca Agache, Literatura română din Voivodina, Ed. Libertatea, Panciova, 2010
Nicu Ciobanu și Vasa Barbu, în volumul 7 decenii de beletristică, Ed. Libertatea, Panciova, 2019
Nicu Ciobanu, Slavomir Gvozdenović, Lirica românosârbă/ Rumunsko- srpska lirika, Editura Libertatea, Panciova (Serbia), 2020
Florian Copcea, în volumul O istorie a poeziei românești din Banatul Sârbesc, 2022

