Studii: Facultatea de Litere Timişoara, doctor în filologi
Profesii şi locuri de muncă / Afilieri:
Inspectoratul Silvic Timiş – silvicultor 1985 –
Casa Universitarilor Timişoara – şef de unitate1986-1990
Ziarul Timişoara – redactor şef şi redactor şef adjunct1990-1996
Daphne SRL – director 1996-1997
Redactor şef, redactor şef adjunct, secretar general de redacţie publicaţiile Agenda şi Agenda zilei –1997- 2012
Lector la Departamentul de Filosofie şi Ştiinţe ale ComunicăriiUniversitatea de Vest
din Timişoara, 2012 – 2023
Conferențial la Departamentul de Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării Universitatea de Vest
Debut literar:
Debut editorial: Seninul cerului de sticlă, proză scurtă, 1999.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Romînia din anul 2010
Colaborări la periodice: România literară, Orizont, Convorbiri literare, Steaua, Arca, Oglinda literară, Transilvania, Helion, Paradox, Biblioteca Nova
Volume publicate:
Proză:
Seninul cerului de sticlă (proză scurtă), Editura Amarcord, Timișoara, 1999.
Arta de a muri pe timp de pace (proză scurtă), Editura Bastion, Timișoara, 2009.
Zile senine, zile străine (roman), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015, (ediția a II-a Editura Tritonic, București, 2018).
Iubita de la miezul nopții, (proză scurtă), Editura Tritonic, București, 2017.
Imperiul de sârmă, Editura Tritonic, București, 2019.
Lucrări științifice:
Libertate şi comunicare în lumea presei, Ed. Amarcord, Timişoara, 1999;
Seninul cerului de sticlă, Ed. Amarcord, Timişoara, 2000;
Arta de a muri pe timp de pace, Ed. Bastion, Timişoara, 2008;
Jurnalişti, eroi, terorişti, Ed. Partoş, Timişoara, 2009;
Tradiţii şi credinţe de Paşti, Editura Bastion, Timişoara, 2009;
Mass-media, represiune şi libertate, Ed. Gutenberg Univers, Arad, 2010;
O revoluţie, un memorial, Ed. Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2010;
Capcane ale comunicării. Putere şi puteri în mass-media, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2011;
Roze de Timişoara. Pagini din istoria trandafirilor în Banat (în colaborare cu Vasile Ciupa), Ed. Artpress, Timişoara, 2011;
Născuţi în lanţuri, Ed. Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2011;
Un alt Slavici. O geografie publicistică după gratii, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2012;
Complexul Slavici, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2013.
Provocări jurnalistice: Camil Petrescu și Octavian Goga, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2025. ISBN: 978-630-327-205-4.
Publicistică, publicitate, tehnologie, Editura Tritonic, București, 2023. ISBN: 978-616-749-662-8.
Jurnalism și comunicare digitală, Mass-media asaltată de social media, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2023. ISBN: 978-973-125-978-9.
Războiul și… războaiele lui Grigore H. Grandea, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020. ISBN: 978-973-125-816-4.
Amenințara clasicilor, Editura Junimea, Iași, 2019. ISBN: 978-973-37-2293-9.
Vămile Jurnalismului, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018. ISBN: 978-973-125-609-2.
Cu Slavici și Arghezi după gratii, Editura Tritonic, București, 2018. ISBN: 978-606- 749-370-2.
Cartea interviurilor SF, Editura Tritonic, București, 2018. ISBN: 978-606- 749-324-5.
Revoluția de la Timișoara în context național și internațional, Editura Memorialul
Traduceri:
Charles Dickens – Poveste de Crăciun (cu pseudonimul Vasile Galea), Ed. Bastion, Timişoara, 2009.
Antologii / Ediţii îngrijite de
Fantome. Zece bijuterii fantastice scrise de autori români (editor), Ed. Bastion, Timişoara, 2008
Atentat împotriva Revoluţiei române (coordonator şi contributor), Editura Gutenberg Univers, Arad, 2010
Decembrie, stare de urgenţă (coordonator), Editura Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2011
Referinţe critice:
Cătălin Badea-Gheracostea, Alternative critice, Ed. Millennium Books, Satu Mare, 2011; Cătălin Badea-Gheracostea, Short (Hi) Story of Rumanian Speculative Fiction, Ed. Media-Tech, Iaşi, 2012; Valerică Dabu, Dreptul comunicării sociale, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David” Ogilvy”, SNSPA, Bucureşti, 2008; Michael Haulică, Nici Torquemada…, Ed. Millennium Books, Satu Mare, 2011; Silvia Krieb Stoian, Mijloace lingvistice de exprimare a aproximării în presa scrisă, în Gabriela Pană Dindelegan (coord.), Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, Editura Universităţii Bucureşti, 2003; Mircea Opriţă, Istoria Anticipaţiei româneşti, Ed. Feed Back, Iaşi, 2007: Mircea Opriţă, Cronici de familie, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008; Raffaella Padalino, Romania: vero pluralismo? în Maria Lombardo (ed.), Giornali d’Europa, Catania, 2009; Cornel Robu, Scriitori români de science-fiction, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008; Cornel Robu, Teoria pierde omenia/Theory kills sumpathy, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009; Cornel Ungureanu, Prefaţă la Lucian-Vasile Szabo, Seninul cerului de sticlă, Ed. Amarcord, Timişoara, 2000; Rodica Zafiu, Diversitatea stilistică în româna actuală, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2001. J. Clute and P. Nichols (ed.), SFE. The Encyclopedia, www.sf-encyclopedia.com/entry/romania(link is external) sau www.sf-encyclopedia.com/category/authors/author

