Vineri, 25 septembrie 2020, de la ora 12.00, la Memorialul Revoluției din Timișoara, va fi lansat volumul Garda de fier de COSTEL BALINT. Prezintă: Cornel Ungureanu, Lucian Ionică, Adrian Deheleanu și Gino Rado.
Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019, alcătuit din: Mihai Zamfir (Preşedinte), Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Cornel Ungureanu și Răzvan Voncu (membri), în urma unor etape succesive de jurizare tip conferință online, a stabilit luni, 31 august 2020, lista volumelor nominalizate pentru premii.
În intervalul 01 - 30 septembrie 2020, vă invităm să depuneți lucrările dvs (volume de autor noi, apărute în 2019) pe care le propuneți pentru jurizarea în vederea acordării premiilor Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul editorial 2019.
Volumele pot fi depuse, într-un singur exemplar, după cum urmează:
A plecat dintre noi prozatorul, criticul de teatru și jurnalistul
OBERTEN JÁNOS
Născut la 8 aprilie 1944, în localitatea Herneacova, județul Timis, el a absolvit Școala tehnică postliceală EMT Timișoara, fiind, succesiv, tehnician proiectant la ELBA Timisoara și redactor la publicația timișoreană de limba maghiară Temesvari Új Szó
Apropiata minune a Învierii Domnului să vă aducă Binecuvântare și Lumină în suflet, sănătate, dragoste, pace și bucurii nepereche alături de cei dragi.
Lansarea programată pentru vineri, 13 martie 2020, în cadrul Întâlnirilor literare de vinerise suspendă.
În contextul măsurilor dispuse de autorități pentru combaterea răspândirii coronavirusului, Întâlnirile literare de vineri vor rămâne, în continuare, suspendate, până la o dată care va fi anunțată ulterior.
Vineri, 13 martie 2020 , de la ora 12.00, în sala de cenaclu din Piața Sfântul Gheorghe nr.3, va avea loc lansarea romanului Domnița valahă și a antologiei bilingve de autor Cânt plâns/ Canto pianto. Canto pianto/ Cânt plâns de VIORICA BĂLTEANU.
Vineri, 6 martie 2020 , de la ora 12.00, în sala de cenaclu din Piața Sfântul Gheorghe nr.3, va avea loc lansarea volumelor Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş de ADRIAN PETRU STEPAN și Eternul feminin de GEORGE TIPA.
Vineri, 28 februarie 2020, de la ora 12.00, în sala de cenaclu din Piața Sfântul Gheorghe nr.3, va avea loc lansarea volumelor de versuri în pas alergător de MARIAN OPREA și Iarnă-mă de LIVIA GHIGHILICEA