Get Adobe Flash player

uniune

Premiile USR pentru anul editorial 2012

   Juriul pentru decernarea premiilor literare ale Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2012, alcătuit din MARIAN ODANGIU, Președinte, GRAȚIELA BENGA, SLAVOMIR GVOZDENOVICI, MARCEL TOLCEA și CIPRIAN VĂLCAN, a decis acordarea următoarelor premii:

Întâlnirile literare de vineri

   Vineri, 29 noiembrie 2013, ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc lansarea volumelor Iarna în rai, proză, Editura Palimpsest, 2013 și Proprietăţi în paradis, roman, Editura TIM, 2013, de GHEORGHE ZINCESCU.

Nominalizări pentru Premiile Filialei Timișoara a USR

   Întrunit într-o primă ședință, luni, 18 noiembrie, Juriul pentru acordarea Premiilor literare ale Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2012, a hotărât următoarele nominalizări:

1. Premiul ”Opera omnia”: Olimpia Berca
2. Premiul ”Cartea anului 2012” POEZIE
Bodnaru, Adrian, Dictando, Editura Diacritic
Ceranu, Nina, Pulberea de sub piciorul tău, bilingv, Editura Eubeea
Mărăscu, Constantin, Strigând printr-un oraș mare, Editura Eubeea
Sîrbu, Ana Pop, Exod interior, Editura Brumar
Tatomirescu, Ion Pachia, Comete-n cea de-a 65-a vale
3. Premiul ”Cartea anului 2012” PROZĂ
Banciu, Paul Eugen, Piranha, Editura Anthropos
Ehling, Ștefan, N-ai de gând, domnule, să lași garda jos?
Bureriu, Lucian, Hotel California, Ed. Excelsior Art
Pora, Mircea, Tour Eiffel, turiștii toamnei, Editura Paralela 45, Pitești, 2012
4. Premiul juriului pentru CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ și ESEU
Berca, Olimpia, Departe de centru, Editura Mirton
Popescu, Dana Nicoleta, Măștile timpului. Mit și spiritualitate în proza lui Paul Eugen Banciu, Ed. Hestia&Anthropos
Ruja, Alexandru, Lecturi – cărți - zile, Ed. Universității de Vest
Szabo, Lucian-Vasile, Un alt Slavici. O geografie publicistică după gratii
5. Premiul Filialei pentru DEBUT
Murariu, Mihai, Mare Nostrum, Editura Hestia (proză)
Ana Pușcașu, Te aștept ca pe un glonte, Ed. Casa de pariuri literare, (poezie)
6. Diploma Juriului pentru PUBLICISTICĂ
Jurma Gh., Țigla, Josef, Anina-Steierdorf, Viziuni/Visionen, Ed. Banatul Montan
7. Diploma Juriului pentru TRADUCERI
Ilian, Ilinca, Bodnaru, Adrian, Vicente Huidobro, Altazor, Editura Brumar
   Reuniunea finală a Juriului va avea loc vineri, 22 noiembrie.

Ședința Comitetului de Conducere al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor

   Joi, 14 noiembrie 2013, a avut loc ședința Comitetului de Conducere al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, la care au luat parte Cornel Ungureanu, Președinte, Lucian Alexiu, Adriana Babeți, Marian Odangiu și Robert Șerban. Au participat, de asemenea, ca invitați, reprezentanții minorităților, Maria Pongracz Popescu și Slavomir Gvozdenovici.
   În cadrul ședinței, a fost validat Juriul pentru decernarea premiilor literare ale Filialei pe anul 2012, au fost aprobate propunerile pentru Premiul ”Pro Cultura” acordat de CJ Timiș și au fost votate proiectul si finantarea Bibliotecii Filialei si a Bibliotecii Europei Centrale (parteneriat cu Fundația ”A Treia Europă”)

Triplă aniversare literară

   Fundaţia Culturală „Orient Latin” din Timişoara, cu sprijinul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România şi al Muzeului Banatului, organizează marţi, 12 noiembrie, la orele 15.00, la Galeria Mansarda Bastion aniversarea a 20 de ani de la apariţia primului număr al revistei de literatură şi arte „Orient Latin” în peisajul cultural timişorean. Cu acelaşi prilej, se vor aniversa şi cele două decenii de la atestarea Editurii „Eubeea” de către Ministerul Culturii. Un al treilea eveniment prevăzut a se desfăşura este încă o aniversare de 20 de ani, cea a revistei „Confluenţe”, revista literară din Oraviţa, condusă de scriitorul Mihai Moldovan.
   Gazdele manifestării vor fi scriitoarea Nina Ceranu, preşedinta Fundaţiei Culturale „Orient Latin” şi poetul Ilie Chelariu, redactor şef al revistei omonime.

Întâlnirile literare de vineri

   Vineri, 15 noiembrie 2013, ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc lansarea volumului Orbitudine/ Unklarheit/ Orbitude de MARCEL TURCU. Traduceri de ANDREI POGANY și MARIUS TURCU.

Lansare de carte

   Joi, 14 noiembrie, ora l2.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc lansarea volumului Ősi mítoszok és örök értékek útján(Note de drum din Grecia) de FIKL KLÁRA. Invitat special actorul BANDI ANDRÁS ZSOLT.

Pages