Luni, 30 septembrie 2013, a avut loc, în sala de cenaclu a revistei Orizont, prima ședintă a noului Comitet de Conducere al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, cu următoarea Ordine de zi: 1. Decizie privind reprezentantul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România în Comitetul Director, potrivit prevederilor Art. 23 din Statutul 2013 USR, și 2. Probleme organizatorice.
Cu unanimitate de voturi, Comitetul a decis ca reprezentantul Filialei în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor, să fie dl. MIRCEA MIHĂIEȘ. Tot cu unanimitate de voturi, au fost cooptați în Comitet, în calitate de consultant pe problemele minorităților naționale, scriitorii SLAVOMIR GVOZDENOVICI (limba sârbă), MARIA PONCRACZ POPESCU (limba maghiară) și ANNEMARIE PODLIPNY (limba germană).
S-a hotărât ca deschiderea oficială a stagiunii 2013-2014 a Întâlnirilor literare de vineri să aibă loc vineri, 11 octombrie, de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a USR și a revistei Orizont. În avanpremieră, vineri, 4 octombrie, de la ora 12.00, va avea loc o întâlnire cu scriitorul GEORGE FILIP (Canada), prezidată de poeta VERONICA BALAJ.
La ședința Comitetului de conducere al Filalei au luat parte toți cei cinci membri aleși, respectiv: CORNEL UNGUREANU, președinte, LUCIAN ALEXIU, ADRIANA BABEȚI, MARIAN ODANGIU și ROBERT ȘERBAN.