Get Adobe Flash player

timisoara

Şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România

   Sâmbătă, 15 decembrie a.c., a avut loc la Alba Iulia ultima reuniune din acest an a Consiliului Uniunii Scriitorilor din România, la care au participat, ca reprezentanţi ai Filialei Timişoara, şi scriitorii LUCIAN ALEXIU, PAUL EUGEN BANCIU, MIRCEA MIHĂIEŞ, MARIAN ODANGIU şi CORNEL UNGUREANU. Pe Ordinea de zi au figurat Informarea Preşedintelui privind situaţia USR.

Lansare de carte

Miercuri, 21 noiembrie, de la ora 17.00, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi a revistei Orizont, va avea loc lansarea volumelor de poezie: Sagarmatha de MONI STĂNILĂ şi Daţi foc la cărţi de ALEXANDRU VAKULOVSKI, apărute luna aceasta la Editura Tracus-Arte. Vor prezenta: Cornel Ungureanu, Eugen Bunaru şi Ana Puşcaşu.

Decernarea premiilor literare

   Vineri, 23 noiembrie 2012, ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi a revistei Orizont, va avea loc Festivitatea de decernare a premiilor literare ale Filialei pentru anul editorial 2011. Invitat de onoare: dl.

Lansare de carte

     Luni, 19 noiembrie 2012, de la ora 16.00, la Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oraviţa, va avea loc lansarea volumului de publicistică Dincolo şi dincoace de uitare, de Nicolae Pătruţ, apărut la editura timişoreană „Eubeea”.  Vor vorbi despre carte şi autor, cu începuturile şi devenirea lui, Ionel Bota, Cornelia Ediţoiu, Mihai Moldovan, Nicolae Irimia şi Ilie Chelariu.

Pages