Get Adobe Flash player

Ne-a părăsit Ioan Radin (Peianov)

Printer-friendly versionPDF version
   A plecat dintre noi prozatorul  eseisrtul şi traducătorul
                                            IOAN RADIN (PEIANOV)
   Născut la 2 ianuarie 1945, Ioan Radin a debutat în 1976, cu volumul “Aventurile tânărului Serafim”. 
   În 1988, a publicat “Schiţe de portret”, volum în care evocă, cu o forţă neobişnuită, Timişoara adolecenţilor şi a literaturii din deceniile 6 şi 7.
   A tradus cărţi foarte  importante pentru înţelegerea literaturii moderne şi s-a implicat în buna devenire a relaţiilor culturale româno-sârbe, prin traduceri şi comentarii din cei mai importanţi scriitori  din literatura sârbă, de la Ivo Andrič, la Milos Črnjanski.
   Prezent la întâlnirile culturale româno-sârbe, Ioan Radin (Ioan Peianov) a fost unul dintre cărturarii de seamă ai acestui spaţiu al scrisului. A participat, cu traduceri şi texte importante, la proiectele Fundaţiei A Treia Europă, a obţinut numeroase premii literare pentru volumele sale de proză şi pentru traduceri.
   Prin dispariţia lui Ion Radin (Peianov), Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România se desparte de unul dintre cei mai importanţi scriitori ai ei.