Get Adobe Flash player

A PLECAT DINTRE NOI ILEANA OANCEA

Printer-friendly versionPDF version

Wed, Aug 13 at 10:15 AM

A plecat dintre noi

ILEANA OANCEA

   Născută la 9 iulie 1940, în Oradea, a absolvit, în 1957, cu diplomă de merit, Școala Medie nr. 3, din Timișoara și a studiat la Facultatea de Filologie, Universitatea din Timişoara (1962). A urmat Cursuri de specializare la Faculté des Lettres, Orleans (1992), Universita degli studi di Udine (1994), Anvers (1996), Innsbruck (1997) și a devenit Doctor în ştiinţe filologice în 1976.

   După absolvirea facultății, a lucrat în învățământul superior, în prima promoție universitară de la Timișoara și a ocupat funcții importante, precum  Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest Timişoara, Decan al Facultăţii de Litere, Universitatea de Vest Timişoara, Preşedintă a Societăţii Române de Lingvistică Romanică, filiala Timişoara, Lector de limba română la Institutul de Filologie Romanică a Universităţii din Graz (1984–1987). A susţinut cursuri de limbă română şi lingvistică la universităţile din: Orleans (1992), Udine (1995), Anvers (1996), Innsbruck (1997).

   A participat cu lucrări la Congresele internaţionale de lingvistică de la Trier (1986), Regensburg (1991), Paris (1992), Tutzing (1994), Leipzig (1994), Palermo (1995) etc.

   A colaborat la publicații culturale de prestigiu: „Orizont”, „Analele Universităţii din Timişoara”, „Contribuţii lingvistice”, „Caiet de semiotică”, „Studii şi cercetări lingvistice”, „Limbă şi literatură”, „Révue roumaine de linguistique”, „Arcade”etc.

  A fost membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, din 2005.

   A publicat studii și cercetări de o importanță majoră în lingvistică și eseistică: Istoria stilisticii româneşti, 1988; Elemente de stilistică aplicată, 1989; Romanitate şi istorie, Epistemă clasică și literarizare, 1993; Semiostilistica. Unele repere, 1998; Lingvistică romanică şi lingvistică generală. Interferențe, 1999; Lecturi stilistice, 1999; Poezie și semioză (1999); Despre noosferă. O construcție a memoriei (2005). A publicat în colaborare cu alți specialiști: Crestomaţie românească,  1978, Rumänisch: Sprach und Literatur în: Lexikon der romanistichen Lingvistik, Tübingen, 1989; Rumänisch: Stilistik în Lexikon der romanistischen Lingvistik, Tübingen, 1989. Este prezentă în numeroase volume colective de specialitate: Studii de stilistică, poetică şi semiotică,  1980; Profesorul Gheorghe Ivănescu la 70 de ani. Omagiul elevilor şi colaboratorilor, 1983; Etudes romanes Bucureşti, 1989; Tipologie textuală şi figuralitate, 1992 ș.a.

          Dascăl de vocație, înzestrat cu o deschidere, dragoste pentru tineri, empatie și o generozitate precum puțini, ILEANA OANCEA a fost o scriitoare apreciată și foarte iubită, deopotrivă, în mediile academice și în cele literare din țară și din lume.

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!

Condoleanțe familiei!